Acasă Sport Stiri diverse

Stiri diverse

UNIVERSITATEA / Antrenamentul de ieri dupa-amiaza al formatiei Universitatea a fost condus de secunzii Gigi Ciurea si Alexandru Popovici. Oficialii clubului au motivat absenta lui Florin Marin prin faptul ca managerul-general a avut de rezolvat unele probleme personale in Capitala.

(M.S.)

EXTENSIV / Conducerea divizionarei B din Parcul Romanescu urma sa decida aseara, in sedinta Consiliului de Administratie, daca va depune un memoriu la FRF in urma incidentelor de simbata, de la partida cu Jiul Petrosani, din deplasare. Reamintim, antrenorul secund Nicolae Negrila a fost lovit de un brancardier, iar jucatorii au avut parte si ei de un tratament ostil.

(M.S.)

DIVIZIA A / Formatia Steaua Bucuresti a fost invinsa duminica, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa FC Arges Pitesti, in ultima partida a etapei a 21-A a Diviziei A. Singurul gol al intilnirii a fost marcat de Cr. Vlad, in minutul 47. In urma acestui rezultat, FC Arges a acumulat 30 de puncte si ocupa locul noua in clasament, iar Steaua a ramas pe pozitia a sasea, cu 32 de puncte.

(M.S.)

ELITA DOLJ / Duminica s-au disputat partidele etapei a 22-a a campionatului Categoriei Elita Dolj. Iata rezultatele inregistrate: Seria I: Tractorul Cetate – Spicul Unirea 1-4, Victoria Smirdan – Unirea Goicea 2-1, Avintul Birca – Luceafarul Ghidici 1-0, Progresul Ciupercenii Vechi – Deznatuiul Giurgita 1-0, Recolta Cerat – Recolta Urzicuta 3-2 (oaspeti au facut contestatie), Gloria Catane – Flacara Motatei 6-1, Inter Dunareni – Avintul Giubega 1-1. Soimii Maglavit a stat. Seria a II-a: SCCF Gioroc – Sportul Malu Mare 5-0, Avintul Dobresti – Tricolorul Sadova 1-4, Torentul Secui – Viitorul Cosoveni 2-3, Progresul Castranova – Avintul Daneti 3-0 (neprezentare), AS Rojiste – Unirea Timburesti 3-2, Vointa Leu – Progresul Teasc 3-0 (neprezentare), Unirea Amarasti – Fulgerul Mirsani 1-0, Bulls Preajba – Victoria Celaru 2-1. Seria a III-a: Vointa Radovan – AS Isalnita 2-6, Vointa Belcin – Rapid Almaj 3-1, Venus – Unirea Bralostita 8-3, Avintul Tuglui – Viitorul Bradesti 4-0, Victoria Predesti – Jiul Breasta 3-1, Juventus – Viitorul Circea 0-7, Scoala „G.P.“ – Agrifarm Intorsura 6-0. Unirea Podari a stat. Miine, de la ora 17.00, se disputa o etapa intermediara la Divizia D si la Elita.

(M.S.)

FOTBAL IN SALA / In campionatul municipal de fotbal in sala, competitie organizata de AS Fair Play Craiova, s-au disputat la sfirsitul saptaminii trecute meciurile din cadrul etapei a 24-a a primei ligi si din runda a 22 a ligii secunde. Scorul etapei a fost inregistrat de Promat, care a invins cu 11-0 pe Marlorex. In celelalte partide din prima liga s-au inregistrat urmatoarele rezultate: LNT – Larisa 3-9, Athletic – Sporting BV 4-4, Celtic – KO 7-5, Klub Passione – Lucky Star 7-5. Meciul dintre Atlantique si Tudival a fost aminat, iar echipele Geospect si NGD au stat. In liga a doua s-au inregistrat urmatoarele rezultate: Niva – Promat II 1-3, Soldep – Ultras 12-5, Metal Lemn – Lido 4-1. (D.B.)

AUTOMOBILISM / Simbata, de la ora 10.30, pe dealul Bucovatului se va desfasura prima etapa a „Cupei Doljului“ la automobilism. Sportivii se vor intrece in proba de viteza in coasta. Cei care doresc sa participe la concurs se pot inscrie la sediul ACR Dolj pina simbata dimineata.

(M.S.)

TENIS DE MASA / Sportiva Otilia Badescu nu va fi premiata de MTS pentru titlul european cucerit de echipa Romaniei la Campionatele Europene de la Zagreb. Saptamina trecuta, Federatia Romana de Tenis de Masa (FRTM) a cerut ca MTS sa o premieze pe sportiva Otilia Badescu pentru titlul european cistigat de echipa Romaniei, la fel ca pe oricare dintre celelalte componente ale formatiei, chiar daca Badescu nu a facut parte din formatia care a obtinut medalia de aur. Desi a participat la fazele preliminare ale Campionatului European, Otilia Badescu nu a concurat la turneul final al acestei competitii, din cauza unei accidentari. Reprezentantii MTS au considerat ca solicitarea federatiei incalca prevederile legii.

(M.S.)

PUBLICITATE PE PIELEA SPORTIVILOR / Reclama omniprezenta in lumea moderna a ajuns la „frontiera finala“: tatuaje pe trupul uman, comenteaza presa americana. Ideea ca sportivii sa poarte pe trupuri tatuaje pentru a promova anumite companii a provocat un val de critici. Comisia Atletica din Nevada a incercat sa interzica acest mod de publicitate, afirmind ca „deturneaza sensul originar“ sportiv al boxului. NBA a interzis arborarea unui insemn de companie, cu exceptia incaltarilor sau echipamentului standard. Numai ca in aceasta din urma categorie, unii spun ca intra si trupul atletului. „Este inspaimintator ca advertiserii isi pun marca pe oameni“, afirma Gary Ruskin, directorul asociatiei de consumatori Commercial Alert.

(D.B.)

Exit mobile version