15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportEchipe adevarate, spectacol pe masura

Echipe adevarate, spectacol pe masura

Prima mansa a sferturilor de finala ale Ligii Campionilor a debutat marti seara cu meciurile Bayern München – Real Madrid si Deportivo La Coruna – Manchester United, continuind aseara tirziu cu partidele Liverpool – Bayer Leverkusen si Panathinaikos Atena – CF Barcelona. Daca in urma rezultatului inregistrat pe arena bavareza „Olympiastadion“, 2-1 pentru Bayern, nici una dintre cele doua echipe nu a luat o optiune hotaritoare in privinta calificarii, in schimb, deznodamintul partidei de pe stadionul „El Riazor“ din La Coruna, unde Manchester s-a impus cu 2-0, ii permite formatiei britanice sa se gindeasca inca de pe acum la semifinale.

Bayern München 2

Real Madrid 1

Abordind partida de la München cu o distributie defensiva – patru fundasi, cinci mijlocasi si un singur atacant -, antrenorul spaniol Vicente Del Bosque a surprins pe toata lumea, Real Madrid nefiind o echipa care sa se bazeze pe aparare. De cealalta parte, tehnicianul german Ottmar Hitzfeld a parut decis sa transeze soarta calificarii inca din tur si a trimis pe teren o echipa cu patru fundasi, trei mijlocasi si trei atacanti. In ciuda tacticii defensive, cei care au deschis primii scorul au fost jucatorii Realului, mingea sutata de Geremi de la 16 metri pacalindu-l pe Kahn, dupa ce a „prins“ pamintul. Fotbalistii germani au acuzat din plin socul primirii acestui gol si pina la pauza nu au reusit sa se dezmeticeasca. In repriza secunda, „Panzerele“ lui Hitzfeld au luat cu asalt poarta lui Cesar si au reusit sa creeze numeroase brese in reduta spaniola. In minutul 70, Elber a trimis cu capul balonul in transversala, reluind o centrare de pe stinga a lui Lizarazu, iar doua minute mai tirziu Effenberg a ratat un penalti acordat ca urmare a unui fault in careu al lui Pavon asupra lui Salihamidzici. Effenberg si-a rascumparat insa greseala in minutul 82, cind a egalat scorul cu un sut plasat din interiorul careului mare, iar Pizarro a adus-o pe Bayern in avantaj (’88), fructificind o pasa inapoi a lui Elber.

Deportivo La Coruna 0

Manchester United 2

Fotbalistii echipei din La Coruna au dorit sa-i ofere cadou o victorie antrenorului Javier Irureta, care a implinit luni 54 de ani, insa elevilor lui Sir Alex Ferguson nu le-a pasat de aniversarea tehnicianului spaniol si au cistigat partida de pe „El Riazor“. Mijlocasul englez David Beckham a deschis scorul in minutul 15 cu un sut senzational de la 25 de metri, care l-a lasat pe portarul Molina cu gura cascata. In minutul 41, atacantul olandez al formatiei Manchester, Ruud Van Nistelrooy, a majorat scorul la 2-0, fructificind cu latul de la sase metri o centrare de pe stinga a lui Silvestre. In partea a doua a partidei, jocul a fost mai putin spectaculos, spaniolii incercind in zadar sa strapunga defensiva britanica. Suparati pe propria lor neputinta, elevii lui Irureta si-au pierdut cumpatul si au inceput sa joace dur. Astfel, dupa ce in prima repriza Keane a parasit terenul pe targa, David Beckham a avut aceeasi soarta cu citeva minute inainte de finalul meciului, acuzind din plin o lovitura mirsava primita de la Tristan. In privinta recuperarii celor doi fotbalisti englezi pentru meciul retur, care se va desfasura pe 10 aprilie, medicii sint destul de pesimisti. In mansa secunda nu va putea evolua nici Scholes, mijlocasul britanic fiind suspendat pentru cumul de cartonase galbene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS