10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportConfruntare cu Steaua in sferturi

Confruntare cu Steaua in sferturi

La doar citeva zile dupa partida disputata in compania formatiei International Pitesti, divizionara B din Parcul Romanescu revine miine in resedinta judetului Arges. De aceasta data insa, pentru partida cu Steaua, din cadrul sferturilor de finala ale Cupei Romaniei la fotbal. Partida de pe stadionul „Nicolae Dobrin“ din Pitesti, care incepe la ora 16.00, va fi arbitrata de Sorin Corpodean (Alba Iulia), Marius Beudeanu si Sorin Hincu (ambii din Brasov). Initial, pentru a reduce cheltuielile de organizare, arbitru de rezerva a fost delegat pitesteanul Bogdan Sorescu, insa ieri acesta a fost inlocuit cu Teodor Craciunescu. Tatal arbitrului inlocuit, Cornel Sorescu, va fi observator pentru probleme de arbitraj. Celalalt observator federal este bucuresteanul Dan Ionescu.

Oltenii au efectuat ieri doua sedinte de pregatire pe propria arena sportiva, iar astazi se vor deplasa la Pitesti, unde vor innopta la hotelul Muntenia. Singurul jucator din lotul antrenat de Sorin Cirtu care a ramas acasa este atacantul Eugen Neagoe, suspendat in urma cartonasului rosu incasat simbata. Liberoul Lucian Cotora, care a parasit terenul accidentat in confruntarea cu echipa lui Nae Ungureanu, acuza inca dureri la glezna. Probabil ca in ziua meciului se va stabili daca el va putea fi folosit sau nu contra Stelei. Surse credibile afirma ca fostul manager al Extensivului, Ionel Danciulescu, a fost vazut la protocolul dinaintea meciului International – Extensiv. El s-a despartit de gruparea olteana in aceasta iarna, plecind acasa, la Tirgoviste.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS