16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMarius Niculae si-a reluat antrenamentele

Marius Niculae si-a reluat antrenamentele

Cotidianul lusitan Record a informat ca atacantul roman al echipei Sporting Lisabona, Marius Niculae, a alergat marti timp de zece minute, pe stadionul „Jose Alvalade“, pentru prima oara de la accidentarea grava suferita in luna decembrie 2001. „Marius Niculae a inceput sa alerge la aproximativ trei luni dupa ce a suferit o grava accidentare la genunchiul sting. Prezenta pe teren a internationalului roman a surprins pe toata lumea, mai ales pe cei o suta de suporteri aflati la stadion, care l-au aplaudat“, a scris publicatia citata.

Record a notat ca atacantul echipei Sporting a alergat in aplauzele suporterilor, dar pentru internationalul roman a fost numai inceputul perioadei de recuperare: „La aproximativ trei luni de la accidentarea grava suferita la genunchiul sting, Marius Niculae a alergat timp de zece minute pe gazonul stadionului Jose Alvalade. Dar drumul spre recuperarea totala este inca lung.“ Cotidianul lusitan a scris ca Niculae a ajuns la stadion dupa ce coechipierii sai au inceput antrenamentul, iar tehnicianul Ladislau Bölöni i-a transmis mesaje de incurajare. „In momentul in care atacantul roman a aparut pe gazon a fost o explozie de bucurie printre suporteri. «Cred ca este Pedro Barbosa», a spus unul dintre suporteri, cind un alt sustinator a strigat «Niculae!». Imediat s-au auzit ovatii“, a notat publicatia citata.

La finalul antrenamentului, Niculae a fost emotionat: „Ma simt foarte bine. A fost pentru prima oara de la accidentare cind am alergat. Aplauzele suporterilor mi-au ridicat moralul.“ Seful departamentului medical al clubului Sporting Lisabona, Gomes Pereira, a spus ca este primul pas al lui Marius Niculae spre recuperare. „Nu inseamna insa ca Niculae se va intoarce in competitii mai devreme decit s-a prevazut. Alergarea de astazi i-a facut bine jucatorului“, a spus Pereira.

Marius Niculae s-a accidentat grav pe 22 decembrie 2001, in timpul meciului dintre formatiile Sporting Lisabona si Vitoria Setubal, scor 1-0, din etapa a 16-a a campionatului Portugaliei. El a fost supus, la inceputul lunii ianuarie, unei interventii chirurgicale la genunchiul sting, medicii declarind ca jucatorul roman va fi indisponibil pentru cel putin sase luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS