10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSinguri ne este frica?

Singuri ne este frica?

Despre galeria Universitatii se stie ca poate fi extraordinara atunci cind este sprijinita cum se cuvine si cind echipa merge. Ca atmosfera de pe „Ion Oblemenco“ nu se mai poate compara cu spectacolele superbe pe care oltenii le regizau ad-hoc pe „Central“ prin anii ’80 este o alta poveste, iar vina, sa recunoastem, este a altora, in nici un caz a suporterilor de astazi.

Admitind ca in ultima vreme prestatia galeriei craiovene a fost de multe ori peste cea a echipei, ne-a surprins totusi cum am ajuns sa fim „frati“ cu rapidistii! Nu zice nimeni sa ne dam in cap cu ei pe la meciuri, dar pentru acest lucru era suficient un soi de pact de neagresiune, o intelegere civilizata pe care microbistii de sub Grant au facut-o inclusiv cu rivalii lor de moarte, stelistii, inaintea derbiului dintre cele doua puternice echipe din Bucuresti.

Probabil ca, speriati de duritatea cu care suporterii din provincie sint tratati prin deplasarile efectuate in Capitala, oltenii s-au gindit ca nu ar fi rau sa se alieze cu cineva. I-au ales, nu se stie cum, pe rapidisti, desi prietenia respectiva este impotriva firii. Dind timpul inapoi, ne gindim ca inegalabila galerie a Craiovei din anii ’80 nu a avut nevoie de aliati, preferind, ca si echipa de atunci, sa nu-si tirguiasca mindria. Apoi, nu sintem siguri ca apropierea de giulesteni le va face oltenilor vreun bine. Dimpotriva, in asemenea conditii, vom fi tratati cu o ostilitate sporita in „Stefan cel Mare“ sau in „Ghencea“, teritorii in care giulestenii sint uriti intens.

Este adevarat, intr-o lume ideala, galeriile tuturor echipelor ar fi infratite si nu ar fi preocupate decit sa faca spectacol civilizat. Problema este ca lumea de astazi este departe de a fi perfecta si orice alianta pripita iti poate aduce in schimb o droaie de dusmani necrutatori. Iar pentru Universitatea, care si asa strabate o perioada nefasta, pierzind constant admiratori, situatia este mult mai delicata. Spre exemplu, nimeni nu mai intelege nimic vazind ca echipa actuala are un patron care simpatizeaza pe fata cu Dinamo, iar galeria alb-albastra se imprieteneste subit cu cea rapidista. Nu mai lipseste decit ca jucatorii craioveni sa ne anunte miine, poimiine ca ei tin cu Steaua…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS