10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTricolorii au plecat aseara in Slovenia

Tricolorii au plecat aseara in Slovenia

Delegatia reprezentativei de fotbal a Romaniei a plecat ieri, in jurul orei 17.00, de pe Aeroportul Otopeni, spre capitala Sloveniei. In aceasta dimineata, tricolorii au programata o sedinta tehnica, in care este inclusa vizionarea unor meciuri, iar seara va avea loc antrenamentul oficial.

La antrenamentul de ieri au asistat aproximativ 200 de suporteri. De asemenea, in tribuna stadionului „Cotroceni“ a fost prezent Viorel Paunescu, presedintele Consiliului de Administratie al clubului Steaua. Portarii, pregatiti de antrenorul Dumitru Moraru, au exersat la antrenament si loviturile de la 11 metri. In timpul sedintei de pregatire, Miu s-a ciocnit cu Mutu, pe care l-a lovit usor cu capul in gura. La aceasta faza, Hagi a strigat ca nu e nimic si sa continue jocul. Antrenamentul a durat aproape doua ore, iar o parte din el a constat in pregatire fizica si cu sarituri peste gardulete.

Atacantul Adrian Ilie s-a antrenat ieri separat de restul componentilor din lotul national al Romaniei, deoarece a simtit dureri la muschiul aductor de la piciorul drept. „Nu este nimic serios, dar nu am vrut sa risc. Cred ca nu va fi nici un fel de problema pentru meciul de simbata. Mergem la Liubliana cu gindul la calificare, iar daca o vom rezolva inca de la meciul tur va fi cu atit mai bine. Vor fi partide dificile pentru ambele echipe, intrucit isi joaca viitorul. Nu cred ca este nici un avantaj ca nu va evolua Zahovici. Sansele sint egale si depinde si de norocul fiecarei echipe“, a spus Adrian Ilie.

Antrenorul secund Gavril Balint a spus ca spera ca pina la ora meciului de simbata Adrian Ilie sa nu mai aiba nici un fel de probleme: „Miercuri seara, am disputat pe stadionul Steaua un joc-scoala, de trei reprize a cite 20 de minute, in care am testat o formula de echipa, care s-a schimbat pe parcurs. Terenul a fost cam moale si de aceea Ilie a simtit dureri la inghinali. Starea de spirit a jucatorilor este foarte buna.“ Tehnicianul a precizat ca nu le-a facut cinste jucatorilor, cu ocazia zilei onomastice, aminind sarbatorirea pina dupa obtinerea calificarii la Cupa Mondiala. Iulian Miu a spus ca ar fi foarte bucuros daca ar juca la Liubliana, mai ales ca s-a inteles foarte bine cu Gica Popescu in linia defensiva, adaugind ca acesta ar fi cel mai important meci al carierei sale de pina acum. „Avem sanse sa venim cu un rezultat bun din Slovenia, pe care sa-l valorificam la Bucuresti, in partida retur“, a spus Miu.

Atacantul Ionel Ganea crede ca o eventuala ratare a calificarii ar insemna o tragedie pentru fotbalul romanesc: „Nu trebuie sa ne culcam pe urechea ca nu va juca Zahovici. Noi va trebui sa evoluam in atac rapid si cu multe combinatii. Ei au fundasi solizi si inalti si trebuie sa evitam sa jucam cu mingi pe sus.“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS