11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Jucam duminica

Presa de luni consemna ca meciul Astra – Universitatea se disputa duminica, de la ora 17.00. Tot luni, presedintele Viorel Ilinca insa a precizat: „Meciul se joaca vineri, de la ora 17.00.“ Presa din Capitala a scris din nou ieri ca partida se disputa duminica (ora 17.00). Un oficial al clubului Astra a precizat: „Astra are miercuri meci in Cupa Romaniei cu UMT si se deplaseaza la Tirgu Jiu, in timp ce Universitatea, gratie Cimentului Fieni, se odihneste miine (astazi – n.r.). Mi se pare logic ca in aceasta situatie, Astra sa nu dispute meciul din campionat dupa doua zile. Din aceste motive obiective, LPF a aprobat ca partida sa se desfasoare duminica, dar de la ora 15.00, fiind transmisa in direct de PRO TV.“

Abia ieri, oficialii Universitatii au confirmat ca meciul se disputa intr-adevar duminica, desi de luni dupa-amiaza LPF si Pro Sport Group au comunicat oficial ca meciul este programat duminica si este transmis la ora 15.00. Astazi, la Tirgu Jiu, Astra va fi spionata de un antrenor al Universitatii.

Reamintim, observatori ai meciului Astra – Universitatea au fost desemnati Mircea Stoenescu (Bucuresti) si Ion Craciunescu (Rimnicu Vilcea). Fostul oficial al „ciinilor rosii“, Mircea Stoenescu, in prezent observator, a fost delegat si la meciul Universitatii cu Sportul Studentesc din etapa a 11-a. O fi omul lui Dinamo cu bafta pentru alb-albastri?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS