17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMiron Cozma aduce acuze justitiei

Miron Cozma aduce acuze justitiei

Procesul in care Miron Cozma, Romeo Beja, Sterian Casapu si Dorin Lois sint judecati pentru declansarea mineriadei din februarie 1999, incheiata la Stoenesti, a continuat ieri la Judecatoria sectorului 5 Bucuresti, cu audierea a doi martori. Unul dintre acestia, liderul sindical Gheorghe Postolache, a declarat in fata instantei ca imediat dupa evenimente, cind a fost audiat de organele de urmarire penala, politistii i-au pus catusele si l-ar fi amenintat ca il leaga de calorifer daca nu declara ceea ce vor ei. „Ne desfaceau catusele numai daca spuneam ceea ce voiau ei. Sub presiunea acestor amenintari am dat atunci declaratia“, a spus Postolache. Cel de-al doilea martor a fost, de asemenea, un lider sindical implicat in incidentele care au avut loc cu doi ani si jumatate in urma. Intervenind pe parcursul audierii celor doi martori, Miron Cozma a amenintat ca nu se va mai prezenta la proces daca „justitia nu isi va face treaba“. Atitudinea sa l-a iritat pe presedintele completului de judecata care i-a spus ca se va sesiza pentru comiterea infractiunii de ultraj daca va continua sa aduca acuze la adresa justitiei. Potrivit rechizitoriului, dupa ce a aflat ca a fost condamnat de Curtea Suprema de Justitie la 18 ani de detentie pentru mineriada din septembrie 1991, Miron Cozma a organizat, in calitate de presedinte al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, o actiune prin care minerii sa-i impiedice pe politisti sa puna in executare mandatul de arestare emis pe numele liderului lor. In 15 februarie, data la care Curtea Suprema a dat sentinta in cazul privind mineriada din 1991, Cozma i-a contactat telefonic pe liderii de la exploatarile miniere, solicitindu-le sa-i opreasca pe minerii din schimbul trei sa intre in subteran, intrucit vrea sa le comunice ceva. Totodata, el le-a cerut liderilor sa-i aduca pe minerii din schimburile unu si doi in curtea Companiei Nationale a Huilei Petrosani. Dupa aceea, Cozma s-a deplasat la minele Petrila, Lupeni, Uricani, Lonea si Valea de Brazi, unde le-a comunicat minerilor ca a fost condamnat, facind comentarii negative la adresa justitiei. De asemenea, liderul a spus ca sentinta judecatoreasca este o decizie politica, prin care se urmareste de fapt sa nu se respecte protocolul incheiat la Cozia cu reprezentantii guvernului, sa nu se incheie contractul colectiv de munca, sa nu se majoreze salariile si sa fie desfiintat mineritul in Valea Jiului. Aceste afirmatii i-a determinat pe mineri, potrivit martorilor, sa faca orice pentru a impiedica punerea in aplicare a sentintei de condamnare a lui Miron Cozma. Toti cei patru inculpati au coordonat si condus coloana, inlaturind obstacolele fortelor de ordine si actionind violent impotriva politistilor si jandarmilor. In permanenta, Cozma a fost ascuns si protejat de un grup de mineri. El a fost cel care a stabilit traseul coloanei de masini cu mineri. „Deplasarea organizata a unei mase de mineri compusa din aproximativ 2.500 de persoane si numeroase autovehicule, cu dese opriri in cursul carora minerii, aflati in mare proportie sub influenta bauturilor alcoolice si intr-o stare de agitatie crescuta, s-au manifestat prin strigate si scandari, a produs o perturbare importanta a traficului rutier si a creat un sentiment de panica si nesiguranta in rindurile populatiei din localitatile prin care au trecut. (…) Punctul culminant al acestor manifestari, care au tulburat grav ordinea si linistea publica, l-a constituit atacarea violenta a barajului organizat de catre fortele de ordine in localitatea Stoenesti-Olt“, sustin procurorii. Urmatorul termen de judecata a fost stabilit pentru data de 2 octombrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS