Acasă Sanatate Provocarea „dry january” – De ce ianuarie fără alcool?

Provocarea „dry january” – De ce ianuarie fără alcool?

Foto: freepik.com

Un efect posibil neașteptat al pandemiei de COVID-19 a fost acela că s-a înregistrat la nivel mondial cea mai mare creștere a consumului de alcool din ultimii 50 de ani. Implicit, bolile, spitalizările și decesele legate de abuzul de alcool au crescut.
Cu toate acestea, chiar înainte ca pandemia să provoace perturbări, pierderi, stres și izolare, consumul de alcool în rândul adulților în vârstă a avut o tendință ascendentă. Într-o cercetare realizată pe această temă, un sfert dintre persoanele de 18 ani și peste au raportat că au consumat alcool în exces, adică cinci sau mai multe băuturi pentru bărbați, patru sau mai multe pentru femei.

Nu există cantitate de alcool sigură pentru consum

Conform Organizației Mondiale a Sănătății nu există nicio cantitate de alcool care să fie sigură pentru consum, adică nu s-a putut demonstra că un pahar de alcool ocazional nu implică niciun risc pentru sănătate. Cu scopul reducerii consumului de alcool și creșterii astfel a calității vieții, provocarea numită “Dry January” (n.r. “Ianuarie-uscat”) a devenit populară în rândul persoanelor care își doresc să renunțe complet la alcool în luna ianuarie, lună ce urmează lunii decembrie în care consumul de alcool este ridicat. Bineînțeles că orice lună poate să fie lipsită de alcool și acest lucru ar însemna riscuri mai mici pentru declanșarea unor multiple probleme de sănătate.

De ce să încerci „Ianuarie uscat”?

Dacă te simți intrigat de provocare sau pur și simplu ești gata și îți dorești să reduci consumul de alcool, te poți alătura acum milioanelor de oameni care se abțin de la alcool în timpul lunii ianuarie. Dry January a început în 2012 ca o inițiativă de sănătate publică a Alcohol Change UK, o organizație non-guvernamentală britanică. Acum milioane de oameni iau parte la această provocare de sănătate în fiecare an.
În studiile observaționale din anii trecuți s-a sugerat o legătură între consumul unei cantități moderate de alcool și beneficiile pentru sănătate pentru unii oameni, dar cercetările mai recente au pus la îndoială dacă orice cantitate de alcool îmbunătățește rezultatele sănătății.

Cum afectează alcoolul sănătatea

Se știe cu siguranţă că băutura în exces sau consumul de alcool pe termen lung pot crește problemele de sănătate fizică și mentală, în special în rândul adulților în vârstă. Problemele cardiace și hepatice, un risc mai mare de cancer, un sistem imunitar slăbit, problemele de memorie și tulburările de dispoziție sunt probleme comune ale consumului exagerat de alcool.

Totuși, vestea bună este că renunțarea la alcool chiar și pentru o lună poate face o diferență notabilă pentru sănătate. Conform unui studiu al BMJ Open, băutorii obișnuiți care s-au abținut de la alcool timp de 30 de zile au dormit mai bine, au avut mai multă energie și chiar au slăbit, deoarece alcoolul conține multe calorii.

Recomandări pentru a reuși

O lună poate părea o perioadă scurtă, dar în viața de zi cu zi apar periodic motive de sărbătoare care implică și alcool, așa că 30 de zile reprezintă totuși o provocare.

  1. Găsește un înlocuitor de băutură fără alcool. Pentru petreceri sau când ai poftă de un cocktail după o zi lungă, există o multitudine de opțiuni de băuturi fără alcool, cum ar fi berea, gin-ul sau chiar mocktail-uri (cocktail-uri fără alcool).
  2. Nu ține alcool în casă, astfel eviți ispitele.
  3. Anunță-ți prietenii și familia despre intențiile de a nu consuma alcool o lună întreagă și roagă-i să te ajute să duci provocarea la final. Cine știe, poate chiar mai convingi pe cineva să urmeze provocarea împreună cu tine
  4. Nu renunţa! Dacă ai consumat alcool în luna ta fără alcool, nu te simți vinovat. Începe din nou a doua zi.

Valentina Ghimpău
Sănătate de la Farmacist primar,
Vă mulțumesc că m-ați citit iar!

Citeşte şi: Ministerul Sănătății: Recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor de gripă și viroză

Exit mobile version