Acasă Sanatate Au început să apară cazurile de gripă în Dolj

Au început să apară cazurile de gripă în Dolj

Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova, cel mai mare excedent bugetar
Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova, cel mai mare excedent bugetar

Cel mai recent raport privind infecţiile respiratorii făcut public de Direcţia de Sănătate Publică Dolj arată că virusurile gripale au început să circule, dar fără a pune deocamdată probleme. 8 cazuri de gripă au fost confirmate în ultima săptămână monitorizată de către specialişti. Conform datelor actualizate transmise de reprezentanţi Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Victor Babeş la solicitarea GdS, de pe 25 decembrie până în prezent au fost internaţi în unitatea medicală 17 pacienţi cu gripă.

Copiii, victimele pneumoniilor

Cifrele oferite de Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova arată că, de la Crăciun încoace, majoritatea covârşitoare a cazurilor de viroze o reprezintă pneumoniile. Nu mai puţin de 53 de pacienţi cu pneumonie au fost internaţi între Crăciun şi Anul Nou la Victor Babeş. Dintre aceştia, 40 sunt copii cu vârste între 0 şi 14 ani. Alţi 6 copii şi 2 adulţi cu pneumonie au fost internaţi pe 1 şi 2 ianuarie.

În ceea ce priveşte cazurile de gripă, în săptămâna 25-31 decembrie, au fost internaţi 10 pacienţi cu gripă de tip A. Pe 1 şi 2 ianuarie, au ajuns la spital alţi 7 pacienţi cu gripă.

Aproape 15% din cazurile de viroze, spitalizate

Primul caz de gripă din acest sezon rece a fost anunţat în raportul din data de 8 decembrie. Alte două cazuri confirmate prin teste rapide au fost confirmate în data de 22 decembrie. Cele mai multe au fost însă depistate în utima săptămână din an, conform datelor DSP.

Conform raportului publicate pe 28 decembrie, în Dolj au fost înregistrate 839 cazuri de IACRS, 248 cazuri de pneumopatii acute şi 8 cazuri de gripă depistate prin test rapid cu virus gripal tip A.
Numărul total al cazurilor de viroze respiratorii şi gripă înregistrat până la finalul anului a fost mai scăzut faţă de cel din săptămâna anterioară. Mai exact, 1095 de cazuri faţă de 1576.

Rata incidenţei în populaţie a cazurilor de IACRS a fost 123,57 o/oooo, gripă 1,17 o/oooo. Incidenţa pneumopatiilor a fost de 36,52 o/oooo. Ponderea spitalizărilor din numărul total de cazuri a fost 14,88 %.

Cifrele arată o creştere a cazurilor de gripă, dar numărul rămâne scăzut

Cu excepţia celor 8 cazuri de gripă detectate la finalul lunii decembrie, rapoartele DSP mai aratau doar 2 cazuri de gripă înregistrate în raportul anterior şi un caz anunţat în data de 8 decembrie. Toate cazurile sunt infecţii cu virus gripal tip A. Deşi numărul a crescut,cazurile din Dolj sunt puţine comparativ cu activitatea gripală din Capitală şi alte judeţe.

La nivel național, ultimul raport relevă 2.766 cazuri de gripă clinică. Comparativ, 2.685 de cazuri se înregistrau în aceeași săptămână a sezonului precedent.
Cazurile de gripă clinică au fost raportate de 34 județe, cele mai multe fiind în municipiul București (1.286) și în județele Prahova (307), Maramureș (178), Timiș (194), Galați (159) și Constanța (121).

Câţi doljeni s-au vaccinat antigripal

Până la finalul anului 2023, numărul persoanelor vaccinate antigripal în judeţul Dolj este de 51951. Până la data de 24 decembrie 2023, la nivel naţional au fost înregistrate în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) un număr de 1.035.261 persoane vaccinate antigripal, din care 1.012.186 din grupele care beneficiază de decontare în regim compensat.

Gripa a cauzat cinci decese la nivel naţional de la începutul sezonului, conform datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică. Aproximativ unul din cinci europeni se infectează cu virusul gripal în fiecare an. Cel mai mare risc de a dezvolta forme severe de gripă este la persoanele în vârstă, femeile însărcinate și pacienții cu boli cronice.

Citeşte şi: Noutăţi în Programul de Vaccinare. Ce trebuie să ştii despre vaccinurile compensate pentru adulţi

Exit mobile version