Acasă Sanatate De cât somn avem nevoie?

De cât somn avem nevoie?

Deși știm cu toții că somnul este vital pentru a ne menține sănătatea, există încă multe întrebări fără răspuns. De-a lungul timpului au apărut o mulțime de mituri și lucruri nu în totalitate adevărate despre somn, iar acest lucru nu este surprinzător având în vedere importanța acestui obicei vital.

Opt ore de somn?

Așa cum deja s-a stabilit, fiecare om este unic și prin urmare, nevoile fiecăruia variază de la o persoană la altă și în principiu acesta este motivul pentru care nu există un răspuns unanim acceptat la întrebarea de cât somn are nevoie un adult. Intervalul de somn necesar variază în funcție de mai mulți factori, de la efortul pe care l-am depus în ziua respectivă, la starea de sănătate și vârstă.

Nou-născuții necesită cel mai prelungit interval de somn, între 14-17 ore de somn pe zi, ceea ce înseamnă că în mod normal aceștia își petrec dormind o mare parte dintr-o zi. Pe măsură ce se înaintează în vârstă, intervalul mediu necesar de odihnă se scurtează, ajungând în cazul adulților să fie necesare 7-9 ore/zi de somn pentru a genera o stare satisfăcătoare de odihnă.

Control asupra somnului

Din dorința de a fi cât mai eficienți sau poate pentru că nu iau în considerare beneficiile somnului pentru sănătate, atât fizică cât și mentală, există persoane care aplică diverse metode pentru a nu mai avea nevoie de 7-9 ore de somn pe zi. Deși în urma antrenamentelor făcute în acest sens, se poate ajunge la intervale mai scurte de somn pe noapte, de șase ore sau chiar de mai puțin, există foarte puține persoane care se simt după atât de puține ore de dormit la fel ca după un somn de durată obișnuită.

Faptul că organismul se obișnuiește și se trezește singur după mai puține ore de somn, acest lucru nu înseamnă că am păcălit corpul și obținem aceleași sau chiar mai multe beneficii cu o stare de veghe prelungită. Totuși, ca urmare a unor anumite mutații genetice rare, există persoane care au o durată fiziologică de somn de șase ore și jumătate, dar această situație este diferită de a celor care se privează intenționat de somn.

Somnul ziua, un obicei greșit?

Dormitul pe timp de zi este posibil să dăuneze somnului nocturn în sensul că adormirea să fie mai greu de realizat. Totuși, dacă din diferite motive se acumulează o stare de oboseală excesivă peste zi, atunci un somn de 20 de minute poate să ofere un impuls de energie. Nu se recomandă intervale mai lungi de somn pe timp de zi pentru a nu ajunge la starea de somn profund care ne face să ne simțim insuficient odiniți, amețiți și poate chiar cu tulburări de dispoziție la trezire.
Un aspect important este faptul că oboseala severă din timpul zilei nu trebuie neglijată deoarece poate indica existența unor tulburări în timpul somnului, cum ar fi apneea.

Concluzia

Deși pare un lucru facil de făcut, dormitul a 7-9 ore de somn în fiecare noapte a devenit un deziderat pentru multe persoane. Agitația cotidiană, stimulii în exes -zgomot, lumină, conectarea la tehnologie, pe scurt, viteza vieții de zi cu zi pot prelungi perioada de timp necesară adormirii și pot afecta calitatea somnului.

Valentina Ghimpău
Sănătate de la Farmacist specialist,
Vă mulțumesc că m-ați citit!

Exit mobile version