Acasă Advertoriale Dragobetele şi luna martie, dedicate frumuseţii şi sănătăţii plămânilor, la Clinica Medisof

Dragobetele şi luna martie, dedicate frumuseţii şi sănătăţii plămânilor, la Clinica Medisof

Odată cu apropierea primăverii, numărul femeilor care apelează la diverse proceduri estetice tinde să crească, an de an. Atât sărbătorile specifice acestei perioade, precum Dragobetele, Mărţişorul şi Ziua Femeii, cât şi primăvara în sine, percepută mereu drept un anotimp al revigorării, sunt motive care le fac pe doamne şi domnişoare să apeleze mai mult la proceduri de rejuvenare şi nu numai, celebrând frumuseţea.

Cu acest prilej, la cabinetul de chirurgie plastică Medisof, pacientele beneficiază de o şedinţă gratuită de PRP (terapia vampir) până pe data de 8 martie la fiecare procedură estetică.

“Avem o mulţime de proceduri disponibile în cabinet, de la augmentare buze și pomeți, volumetrie, injectare acid hialuronic și toxină botulinică, umplere cearcăne până la lifting cu fire Aptos, microneedling cu Dermapen sau rejuvenare cu Restylane”, precizează dr. Milena Georgescu, chirurg plastician în cadrul Clinicii Medisof.

Dr Milena Georgescu, medic primar chirurgie plastică la Medisof Craiova

Specialitate nouă: Pneumologie, în contract cu CAS

Anul 2023 vine şi cu o specialitate nouă la Medisof, în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate: pneumologia.

Dr. Andreea Bonza, medic specialist, declară că la cabinetul de pneumologie se prezintă în mod frecvent, în această perioadă, pacienţi cu infecţii de tract respirator superior, pneumonii, însă odată cu sosirea primăverii, balanţa se va înclina către afecţiunile cronice precum astmul sau bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC).

Dr. Andreea Bonza, medic pneumolog, parte din echipa clinicii Medisof

“În curând va creşte şi numărul cazurilor de pacienţi cu diverse alergii sau astm pentru că vine primăvara şi apar probleme cu polenul, ambrozia. În cabinetul nostru de la Medisof putem efectua spirometrii cu bronhodilataţie, prin care facem diferenţierea între astm şi BPOC. Testul este foarte uşor de efectuat. Este important ca pacienţii să vină la cabinet, sunt foarte importante spirometriile. Astmul şi BPOC sunt boli cronice, este important să fie depistate şi este şi mai important ca pacientul să urmeze un tratament adecvat, să fie monitorizat pentru a ţine boala sub control”, transmite specialistul.

Programări şi informaţii se pot obţine la numerele de telefon 0372 922 404 sau 0736 291 728 (estetică) şi 0351 422 488 sau 0733 393 033 (pneumologie).

www.medisof.ro / programari@medisof.ro

Exit mobile version