Acasă Sanatate Un nou tip de terapie oncologică, bazată pe un virus, a furnizat...

Un nou tip de terapie oncologică, bazată pe un virus, a furnizat rezultate promiţătoare

Un nou tip de terapie oncologică, bazată pe un virus, a furnizat rezultate promiţătoare
Un nou tip de terapie oncologică, bazată pe un virus, a furnizat rezultate promiţătoare (Foto: Stirile Pro Tv)

Un nou tip de terapie oncologică, bazată pe un virus comun care infectează şi distruge apoi celulele canceroase, a furnizat rezultate promiţătoare în primele etape ale unor teste realizate pe oameni, au anunţat cercetători din Anglia, scrie vineri BBC.

Cancerul unuia dintre pacienţi a dispărut complet, iar ceilalţi au beneficiat de o reducere a tumorilor.

Noul tratament se bazează pe o formulă atenuată a virusului herpesului oral – herpes simplex -, care a fost modificat pentru a distruge tumorile canceroase.

Va fi nevoie de studii mai ample şi mai îndelungate

În perioada următoare va fi nevoie de studii mai ample şi mai îndelungate, însă experţii în medicină consideră că acest tratament injectabil ar putea să ofere un veritabil „colac de salvare” pentru mai multe persoane diagnosticate cu cancer în stare avansată.

Krzysztof Wojkowski, un bărbat de 39 de ani care lucrează în construcţii şi care locuieşte în vestul Londrei, este unul dintre pacienţii care au participat la etapa de evaluare a siguranţei acestui tratament în cadrul unui studiu clinic, coordonat de Institute of Cancer Research la spitalul Royal Marsden administrat de NHS Foundation Trust.

El a fost diagnosticat în 2017 cu un cancer al glandelor salivare. În pofida unei operaţii chirurgicale şi a altor tratamente ulterioare, cancerul său a continuat să se dezvolte.

„Mi s-a spus că nu mai exista nicio opţiune de tratament pentru mine şi mi-au fost acordate îngrijiri paliative. M-am simţit devastat atunci, aşa că mi s-a părut incredibil când mi-a fost oferită şansa să mă alătur acestui studiu clinic”, a declarat el.

O scurtă perioadă de administrare a acelei terapii virale – bazată pe o versiune special modificată a virusului herpetic oral, care provoacă de obicei o erupţie veziculoeritemoasă în zona buzelor – pare să îl fi vindecat de cancer.

„Am făcut injecţii la fiecare două săptămâni timp de cinci săptămâni, iar ele au eliminat complet cancerul meu. Nu mai am cancer de doi ani”, a dezvăluit acelaşi pacient.

Injecţiile atacă prin două căi cancerul

Injecţiile, administrate direct în tumoare, atacă cancerul prin două căi: invadând celulele canceroase şi făcându-le să explodeze, precum şi prin activarea sistemului imunitar.

Aproximativ 40 de pacienţi au încercat acest tratament în cadrul studiului clinic. Unii au primit doar injecţia cu terapia virală, denumită RP2. Alţii au primit şi un alt medicament dezvoltat împotriva cancerului, Nivolumab.

Concluziile studiului

Studiul, prezentat la o conferinţă medicală desfăşurată la Paris, a furnizat următoarele concluzii: Trei dintre cei nouă pacienţi care au primit doar RP2, inclusiv Krzysztof Wojkowski, au beneficiat de o reducere a tumorilor; şapte dintre cei 30 de pacienţi care au primit tratamentul combinat au prezentat la rândul lor beneficii medicale; efectele secundare, precum oboseala, au fost în general moderate.

Coordonatorul principal al studiului, profesorul Kevin Harrington, a declarat pentru BBC că reacţiile constatate în urma acestui tratament au fost „cu adevărat impresionante” asupra unei game variate de cancere avansate, inclusiv împotriva cancerului de esofag şi a unei forme rare de cancer ocular.

Nu este pentru prima dată când oamenii de ştiinţă au utilizat un virus pentru a combate cancerul. Serviciul Naţional de Sănătate din Regatul Unit (NHS) a autorizat deja în urmă cu doi ani o terapie bazată pe virusul răcelii, denumită T-Vec, pentru cancerele avansate de piele.

Profesorul Kevin Harrington a declarat că terapia RP2 reprezintă o versiune perfecţionată a terapiei T-Vec.

Exit mobile version