Acasă Sanatate Mama si copilul Educarea copiilor în acordarea primului ajutor poate salva vieţi

Educarea copiilor în acordarea primului ajutor poate salva vieţi

Copiii prezintă un risc ridicat de rănire neintenționată. Potrivit OMS, rănile cauzează aproape 950.000 de decese în rândul copiilor în fiecare an. 90% dintre aceste decese sunt cauzate de leziuni neintenționate în incidente rutiere, căderi, înec și arsuri. Substanțele găsite în case și în jurul caselor sunt cel mai frecvent implicate în otrăvirea copiilor. Peste 45.000 de copii și adolescenți mor în fiecare an în urma otrăvirii – adică aproximativ 123 de copii pe zi.

Însă multe dintre aceste incidente pot fi prevenite prin campanii de informare preventivă destinate copiilor și adulților care sunt prezenți în mediul lor. Iar acordarea primului ajutor poate salva, în multe cazuri, vieţi. De aceea, în contextul marcării Zilei Mondiale de Prim Ajutor pe 10 septembrie, Crucea Roșie Română a subliniat importanţa învăţării acordării primului ajutor la orice vârstă.

Educarea copiilor în acordarea primului ajutor îi poate pregăti să reacţioneze, în situaţii de urgenţă, în mod eficient, pentru a-şi salva propria viaţă sau pentru a salva viaţa celor din jur.

„Oricine poate salva vieţi!”

„Indiferent de categoria socială din care provine sau de vârstă, fiecare persoană are capacitatea de a acorda primul ajutor. Este esențial ca un număr cât mai mare de persoane să învețe să acorde primul ajutor la toate vârstele, fie că este vorba de cursuri de prim ajutor făcute în școli, la locul de muncă sau în cluburile pentru persoane în vârstă. Oricine poate salva vieți!”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.

Copiii, de la cea mai fragedă vârstă, pot acorda primul ajutor și pot salva viața unui membru al familiei sau a unui coleg de școală. În plus, copiii înșiși se confruntă cu un risc ridicat de rănire neintenționată, prin urmare, este esențial ca aceștia să știe cum să reacționeze într-o situație de urgență. Pentru a preveni accidentele domestice, este important să creștem gradul de conștientizare al copiilor prin identificarea potențialelor amenințări în mediul înconjurător, transmite echipa Crucea Roşie.

Cursurile de prim ajutor oferite de Crucea Roşie au certificare europeană

Crucea Roșie Română educă și furnizează cursuri de prim ajutor de 146 de ani fără întrerupere. Cursurile de prim ajutor desfășurate de Crucea Roșie Română au acoperire națională și certificare europeană. În 2021, un an în care cursurile pentru al doilea an consecutiv s-au desfășurat în cea mai mare parte în regim online din cauza restricțiilor pandemiei COVID-19, organizația a instruit peste 32 000 de persoane în acordarea primului ajutor, dintre care 4.950 copii și 24.531 adulți.

Ziua Mondială de Prim Ajutor recunoaște rolul important pe care îl au la nivel mondial Societățile Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie în furnizarea de formare în domeniul acordării primului ajutor de calitate, ca o modalitate de consolidare a capacității oamenilor de a răspunde în situații de accident sau boală.

Exit mobile version