Acasă Sanatate Sutienul care detectează tumori mamare, inventat în Spania

Sutienul care detectează tumori mamare, inventat în Spania

Sutienul care detectează tumori mamare, inventat în Spania
Sutienul care detectează tumori mamare, inventat în Spania

Un sutien inteligent care monitorizează şi detectează în mod precoce cancerul de sân şi alte afecţiuni mamare, evitând astfel o diagnosticare târzie şi un tratament tardiv, a câştigat marţi marele premiu la Explorer 2022 – programul de promovare a iniţiativelor, lansat de Universitatea Pompeu Fabra (UPF), din Barcelona (Spania), informează Agerpres.

Potrivit UPF, proiectul, intitulat UBRA, are drept scop localizarea cu precizie a cancerului mamar prin intermediul senzorilor ultrasonici, mecanici şi termici, care permit monitorizarea schimbărilor morfologice şi fiziologice ale utilizatoarei.

Datele culese de sutien sunt trimise (via bluetooth) spre o aplicaţie de telefon ce încorporează Inteligenţa Artificială (IA), capabilă să le analizeze.

În acest fel, sistemul va furniza informaţii constante utilizatoarei despre starea sa de sănătate, va anticipa şi va alerta cu privire la orice boală în stadiu incipient şi o va conecta cu medicii specialiştii.

Un alt avantaj al acestui proiect, adresat atât femeilor cu risc crescut de a dezvolta cancer mamar cât şi celor cu risc scăzut, este colaborarea cu Spitalul Universitar Vall d’Hebron (Servicii de Anatomie Patologica, Ginecologie şi Radiologie).

Această colaborare permite servicii mai eficiente, care ameliorează sistemul de screening şi de prevenţie actual, evitând astfel o diagnosticare târzie.

Sutienul UBRA se adresează femeilor din toate categoriile de vârstă, nu emite radiaţii şi nu este dureros la purtare.

Exit mobile version