Acasă Actualitate O nouă tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech ajunge în România

O nouă tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech ajunge în România

Vaccinul Pfizer are o eficacitate durabilă la adolescenţii de 12-15 ani
Vaccinul Pfizer are o eficacitate durabilă la adolescenţii de 12-15 ani

O nouă tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech, ajunge, luni, 19 iulie, în România. Este vorba despre 662.220 doze, care sosesc pe aeroportul din Otopeni, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 , scrie Agerpres.

Transportul către centrul de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Dozele de vaccin Pfizer/BioNTech vor fi distribuite în centrele regionale

Dozele de vaccin Pfizer/BioNTechvor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare. Apoi, în perioada următoare, vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.

Până în prezent, România a recepţionat 16.596.629 doze de vaccin produse de compania Pfizer. 7.269.098 dintre acestea au fost utilizate pentru imunizarea populaţiei.

Exit mobile version