Acasă Sanatate Psih. Mihaela Sârbu: Cum ne pot afecta relațiile toxice și când spunem...

Psih. Mihaela Sârbu: Cum ne pot afecta relațiile toxice și când spunem STOP

Psihoterapeutul Mihaela Sârbu spune că trăind într-un mediu predominant ostil ajungem inevitabil la stări emoţionale care ne afectează sănătatea fizică deoarece, într-un fel sau altul, suferinţa se manifestă.

O relaţie este, pentru majoritatea oamenilor, un punct de echilibru. Dar există situaţii când relaţiile se deteriorează şi ajung să ne afecteze emoţional. Mulţi oameni rămân captivi în relaţii abuzive şi suferă traume greu de depăşit. Când ne dăm seama că avem nevoie de ajutor specializat pentru a salva o relaţie? Cum învăţăm să spunem STOP atunci când aceasta ne face rău? Mihaela Sârbu, psiholog şi psihoterapeut, ne oferă câteva răspunsuri care pot fi de folos atunci când relaţia cu partenerul trece printr-o criză din care nu ştim cum să ieşim.

GdS: Cum ajungem să rămânem „prizonieri” în relaţii care ne fac rău?

Mihaela Sârbu: Vedem în jurul nostru oameni buni, blânzi şi calzi, afectuoşi şi plini de potenţial care pun în paranteză acest potenţial al lor şi stau fixaţi în relaţii abuzive. Mulţi fără să conştientizeze sau negând abuzul, mulţi – pentru că nu mai cred în puterea lor personală, mulţi – pentru că nu mai au resurse. Mulţi – pentru că aceasta este zona lor de siguranţă şi de confort deocamdată sau pentru că nu găsesc uşa prin care să părăsească complexitatea personalităţii celuilalt.
Fiecare îşi face propriile alegeri în funcţie de ceea ce simte, îşi doreşte sau are nevoie, în funcţie de priorităţi. Trebuie să ţinem cont însă de faptul că trăind într-un mediu predominant ostil ajungem inevitabil la stări emoţionale care ne afectează sănătatea fizică şi chimia corpului deoarece, într-un fel sau altul, suferinţa se manifestă.

GdS: Ce putem face pentru a reechilibra o relație care începe să aibă probleme?

M. S.: Pentru a reechilibra o relaţie avem nevoie de o hotărâre comună, de asumare şi angajament. Avem nevoie de maturitate emoțională și de disponibilitate. Este nevoie să vindecăm partea din noi care suferă pentru că, altfel, tot din suferinţă facem totul.

E important să ieşim din rolul de victimă pentru că doar aşa ne putem poziţiona într-o postură de încredere şi putere personalã. Să trăim în prezent, nu ducând în spate poveri din trecut.
Să nu ne îngheţăm emoţiile, să fim asertivi şi să comunicăm constructiv.
Să aducem în noi şi în relaţie compasiunea, toleranţa prietenia, speranţa, emoţia pozitivă.
Să dezvoltăm mecanisme proprii de a elimina stresul cotidian şi de a ne gestiona stările.
Să ne echilibrăm pe noi înşine în primul rând. Pentru că o relaţie, pentru a fi funcțională, are nevoie de doi parteneri sănătoşi, stabili şi cu inteligenţă emoțională și relaţională.

GdS: Cum ne dăm seama că suntem într-o relație toxică?

M. S.: Relaţii toxice pot exista în toate domeniile vieții. Vedem uneori acest tipar de comportament la părinţi, la muncă, la şcoală sau în cuplu. Aceasta este realitatea şi nu stă în puterea noastră să-i schimbăm pe ceilalți, oricât de mult ne-am dori sau oricât de bine intenționați am fi. Însă putem să ne facem propriile alegeri şi putem, poate, să ne întrebăm care este motivul pentru care stăm şi ne implicăm emoţional în astfel de relaţii, în speranţa unei poveşti pe care ne-am construit-o în mintea noastră.

Ne aflăm într-o relaţie toxică atunci când suntem mereu puşi la zid, persecutaţi, criticaţi pe nedrept sau văzuţi ca fiind cauza tuturor problemelor. Într-o astfel de relaţie, partenerul ţine evidenţa a tot ceea ce consideră că ai greşit de-a lungul timpului, nu îi pasă de cum te face să te simţi pentru că evident, el este mai important, nu îţi oferă înţelegere, afecţiune, încredere. Foloseşte cuvinte care rănesc, este rece, distant, neimplicat emoţional. Nu face nimic pentru ca relaţia să funcţioneze şi nu îşi asumă responsabilitatea, dă vina pe tine pentru tot ceea ce nu funcţionează.

Ne putem da seama că suntem într-o relaţie toxică destul de uşor, după modul în care ne simţim. Fiecare avem un barometru interior care ne semnalizează acest lucru. Emoţiile sunt cele care ne spun foarte clar cum este relaţia, numai că trebuie să fim în contact cu emoţiile noastre şi trebuie să avem încredere în mesajul lor.
De obicei, în astfel de relaţii, emoţiile sunt ca un carusel. Apar şocul, panica, negarea, amăgirea, tristeţea, apatia, frustrarea, furia, frica, ruşinea, în mod constant. În felul acesta, apare un dezechilibru la nivel fizic şi putem ajunge la probleme de sănătate.

GdS: Când încercăm să rezolvăm lucrurile și când e cazul să spunem stop încercărilor? Pentru că se întâmplă, uneori, să rămânem captivi într-o relație care nu mai are sorți de izbândă și să nu mai știm să punem capăt.

M. S.: Când simţim că relaţia încă mai are potenţial. Putem să apelăm la terapia de cuplu atunci când şi partenerul îşi doreşte să meargă în aceeaşi direcţie cu noi şi e dispus să facă lucrurile diferit. Când încă există conexiune şi când avem împreună dorinţa, puterea, voinţa şi emoţia de a merge mai departe. Când încă suntem văzuţi cu blândeţe, cu afecţiune de către partener.
De cele mai multe, ori aceste relaţii nu sunt despre angajament, nici despre iubire, nici despre bucuria de a fi împreună. Sunt jocuri de putere ai căror pioni sunt scoşi din joc de multe ori fără voia lor.

GdS: Care sunt primele semne că o relație „scârțâie” suficient de tare încât ar fi nevoie de ajutor specializat, cum ar fi terapia de cuplu?

M. S.: Semne apar atunci când nu mai există grijă pentru binele tău din partea celuilalt, când nu este receptiv, când este nevoie să te lupţi pentru atenţia lui. Când partenerul refuză să participe la rezolvarea problemelor şi existenţa relaţiei depinde doar de tine. Când nu oferă, doar cere şi revendică şi foloseşte cuvintele ca arme. Când este indiferent şi pasiv.
Când apar gelozia extremă sau ieşiri emoţionale disproporţionate, când îţi sunt încălcate în mod constant limitele personale.
Când nu ne mai vorbim ca altă dată, când nu mai petrecem timp împreună, când nu ne mai bucurăm de prezenţa celuilalt şi evităm. Evităm să facem, să fim, să simţim, sau fugim în alte relaţii fără să ne uităm în urmă.

Exit mobile version