Acasă Sanatate De ce în România se fac mai puține teste COVID decât în...

De ce în România se fac mai puține teste COVID decât în multe țări din Europa?

26.059 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.319 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 11.740 la cerere
26.059 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.319 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 11.740 la cerere

22 de țări europene fac mai multe teste COVID decât România, raportat la numărul de locuitori. În fața României în acest clasament se află țări precum Germania, Marea Britanie, Franța, Italia sau Spania, dar și Lituania, Estonia, Letonia sau Cipru. De ce România se află în jumătatea de jos a capacității de testare pentru COVID, pe continent? Chiar dacă la început s-a vorbit insistent despre numărul insuficient de teste cumpărate de autorități, nu acesta este adevăratul motiv, spun oamenii din cealaltă linie întâi – specialiștii din laboratoarele medicale care prelucrează teste COVID, potrivit hotnews.

În schimb, în România nu sunt folosiți toți specialiștii care ar putea prelucra teste COVID „din varii motive”, iar un specialist de laborator – biolog, biochimist sau chimist – primește doar jumătate din salariul colegului său medic de laborator, care face aceeași analiză pentru COVID-19. Nu în ultimul rând, mulți dintre ei sunt nemulțumiți din cauză că nu au primit nici sporurile de COVID.

Teste și echipamente suficiente, comparativ cu primele luni ale epidemiei

Dacă în țara noastră s-a vorbit foarte mult, în special la începutul epidemiei, despre faptul că se cumpără prea puține teste pentru COVID, problema s-a reglat, între timp.

România are, în acest moment, suficiente echipamente pentru a face teste COVID, dar și consumabile – teste și reactivi – a explicat, pentru HotNews.ro, Constanța Popa, președintele Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor din Sistemul Sanitar.

„Din ceea ce mi-au spus colegii mei, există echipamente – fie donate, fie achiziționate de autoritățile locale, fie de spitale. Echipamente s-au luat. În general, există o continuitate a aprovizionării cu tot ce trebuie – inclusiv echipamente de protecție”, adaugă președintele Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor din Sistemul Sanitar.

Câte teste COVID se fac în România, comparativ cu celelalte țări europene

Și totuși, în țara noastră se fac mai puține teste decât în 22 de țări europene.

În România au fost prelucrate până acum, în total, 1.659.135 de teste COVID, de la debutul epidemiei în țara noastră. Practic, 86.332 de teste la milionul de locuitori, raportat la populația de 19.218.095 (cifra oficială).

Majoritatea țărilor europene prelucrează mai multe teste COVID decât România, raportat la numărul de locuitori. Mai jos, situația țărilor europene care prelucrează mai multe teste decât România și a celor care prelucreză mai puține teste (sursa datelor: https://www.worldometers.info/coronavirus/).

Țările europene care fac mai multe teste COVID decât România, raportat la numărul de locuitori:

  • Spania – 8.517.446 de teste COVID în total – 182.162 de teste la milionul de locuitori – Populație: 46.757.487 de locuitori
  • Marea Britanie – 15.177.265 de teste COVID în total – 223.397 de teste la milionul de locuitori – Populație: 67.938.559 de locuitori
  • Italia – 8.007.637 de teste COVID în total – 132.471 de teste la milionul de locuitori – Populație: 60.448.454 de locuitori
  • Franța – 6.000.000 de teste COVID în total – 91.891 de teste la milionul de locuitori – Populație: 65.294.995 de locuitori
  • Germania – 10.197.366 de teste COVID în total – 121.653 de teste la milionul de locuitori – Populație: 83.823.671 de locuitori
  • Suedia – 1.030.010 de teste COVID în total – 101.895 de teste la milionul de locuitori – Populație: 10.108.516 de locuitori
  • Belgia – 2.135.402 de teste COVID în total – 184.133 de teste la milionul de locuitori – Populație: 11.597.076 de locuitori
  • Portugalia – 1.896.675 de teste COVID în total – 186.091 de teste la milionul de locuitori – Populație: 10.192.218 de locuitori
  • Elveția – 937.448 de teste COVID în total – 108.202 teste la milionul de locuitori – Populație: 8.663.888 de locuitori
  • Serbia – 869.668 de teste COVID în total – 99.595 de teste la milionul de locuitori – Populație: 8.732.038 de locuitori
  • Irlanda – 767.359 de teste COVID în total – 155.155 de teste la milionul de locuitori – Populație: 4.945.761 de locuitori
  • Austria – 1.094.987 de teste COVID în total – 121.477 de teste la milionul de locuitori – Populație: 9.013.960 de locuitori
  • Danemarca – 2.180.089 de teste COVID în total – 376.187 de teste la milionul de locuitori – Populație: 5.795.224 de locuitori
  • Norvegia – 601.569 de teste COVID în total – 110.839 de teste la milionul de locuitori – Populație: 5.427.437 de locuitori
  • Finlanda – 549.303 teste COVID în total – 99.116 de teste la milionul de locuitori – Populație: 5.542.003 de locuitori
  • Luxemburg – 724.452 de teste COVID în total – 1.154.641 de teste la milionul de locuitori – Populație: 627.426 de locuitori
  • Lituania – 607.132 de teste COVID în total – 223.509 de teste la milionul de locuitori – Populație: 2.716.370 de locuitori
  • Estonia – 140.666 de teste COVID în total – 106.030 de teste la milionul de locuitori – Populație: 1.326.668 de locuitori
  • Islanda – 194.963 de teste COVID în total – 570.788 de teste la milionul de locuitori – Populație: 341.568 de locuitori
  • Malta – 173.276 de teste COVID în total – 392.277 de teste la milionul de locuitori – Populație: 441.718 de locuitori
  • Cipru – 263.943 de teste COVID în total – 218.379 de teste la milionul de locuitori – Populație: 1.208.646 de locuitori
  • Letonia – 237.477 de teste COVID în total – 126.118 teste la milionul de locuitori – Populație: 1.882.974 de locuitori

Citește în continuare pe hotnews.

Exit mobile version