Acasă Sanatate Atenţie unde mergeţi la scăldat!

Atenţie unde mergeţi la scăldat!

Scăldatul în locuri neamenajate corespunzător determină riscuri majore pentru sănătate (Foto: Arhiva GdS)

Chiar dacă temperaturile ridicate din ultima perioadă determină mulţi craioveni să meargă la scăldat în râuri, lacuri, iazuri, canale de irigaţie, Direcţia de Sănătate Publică Dolj recomandă să alegeti doar locurile special amenajate.

Vorbim de ştranduri şi piscine care respectă normele minime de igienă, în condiţiile în care în judeţul nostru nu există nici o zonă naturală amenajată pentru îmbăiere.

La ce riscuri vă expuneţi

Riscurile pentru sănătate la care se expun persoanele care se scaldă în râuri, lacuri, iazuri, canale de irigaţie, în locurile care nu sunt special amenajate, sunt foarte mari.

Există, in primul rand, riscul de înec, deoarece nu este cunoscută exact adâncimea locului în care se scaldă, iar în apele curgătoare se pot forma vârtejuri.

De asemenea, va puteti alege cu boli de piele, boli digestive, afecţiuni ale ochilor şi urechilor sau întepaturi de capuşe.                                 

Date fiind riscurile majore pentru sănătate ale scăldatului în locuri nepermise din cursurile de apă, evitati această activitate pentru menţinerea propriei sănătăţi şi supravegheati copiii pe care îi aveti în grijă!

Lucrează din 1998 la Gazeta de Sud şi consideră că unul dintre secretele reuşitei în acest domeniu este seriozitatea. E o persoană deschisă la ceea ce este nou, iar cea mai recentă provocare este să descopere tot ce se întâmplă în sistemul medical din Oltenia şi să ofere cititorilor informaţii corecte şi echidistante.
Exit mobile version