Acasă Sanatate Premieră mondială: Copil născut de o femeie cu uterul transplantat cu ajutorul...

Premieră mondială: Copil născut de o femeie cu uterul transplantat cu ajutorul unui robot

Foto: Mediafax

Primul copil născut de o femeie cu uterul transplantat într-o intervenţie chirurgicală asistată de robot a venit pe lume în SUA , iar medicii speră că această tehnică va face procesul de transplantare mai puţin invaziv pentru donatoare, potrivit insideedition.com, citat de Mediafax.

Donatoarea a fost chiar mama pacientei care a primit transplantul, iar intervenţia chirurgicală a avut loc în 2017.

Donatoarei i s-a făcut o incizie de un centimetru în abdomen, iar medicii au prelevat uterul acesteia ghidând braţele unui robot medical de o parte şi de cealaltă a organului. Ulterior, s-a efectuat o incizie mai mare, pentru a scoate uterul din abdomenul donatoarei, organul fiind transplantat imediat într-o intervenţie chirurgicală clasică.

Femeia căreia i s-a transplantat uterul a urmat în prealabil tratamente pentru fertilizare in vitro. La zece luni de la intervenţia chirurgicală, femeii, care trăieşte în Suedia, i s-a implantat un embrion în uter şi, după câteva săptămâni, i-a fost confirmată sarcina. Femeia a născut un băieţel sănătos.
Medicii speră că această tehnică va face procesul mai puţin invaziv pentru donatoare. „Vrem ca procedura să fie cât mai puţin lipsită de riscuri pentru donatoare”, a declarat medicul Liza Johannesson, ginecolog, chirurg şi oncolog la Centrul medical al Universităţii Baylor din oraşul american Dallas.
Aceasta a făcut parte şi din echipa de medici care a lucrat la primele transplanturi de uter din lume, realizate în Suedia, în 2012.
La nivel mondial, 15 copii au fost născuţi de mame cu uter transplantat, însă noul caz este o premieră pentru că a fost vorba de o intervenţie chirurgicală asistată de robot.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version