10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePrimul caz suspect de gripă în Dolj. Cum prevenim boala?

Primul caz suspect de gripă în Dolj. Cum prevenim boala?

În țară, s-a înregistrat primul caz de deces cauzat de gripă

Gripa este o afecțiune respiratorie contagioasă, provocată de virusurile gripale. Poate avea consecințe severe, ducând în unele cazuri chiar la deces. Gripa este diferită de o răceală, debutează brusc și violent, în timp ce simptomele răcelii cresc gradual în intensitate. În Dolj, s-a înregistrat primul caz suspect de gripă. Medicii îi spun „caz clinic“ pentru care se așteaptă confirmarea din laborator. În țară, s-a înregistrat primul caz de deces cauzat de gripă.

Gripa a făcut ravagii în România, în aceeași perioadă a anului trecut. Oficial, 69 de oameni au murit din această cauză în 2018. În urmă cu câteva zile, un medic de familie a sesizat primul suspect de gripă în Dolj. Se pare că este vorba de un adolescent pentru care medicii așteaptă confirmarea diagnosticului de gripă. Ultima raportare a Direcției de Sănătate Publică Dolj arată că în județ au fost 308 cazuri de pneumonii şi un caz clinic de gripă la grupa de vârstă 15 – 49 de ani.
Un bărbat de 53 de ani din judeţul Galaţi a murit din cauza gripei, fiind primul deces din sezonul 2018 – 2019, în condiţiile în care au fost confirmate 67 de cazuri de gripă. De la începutul sezonului au fost confirmate 67 de cazuri de gripă la nivel național: 11 cazuri de gripă cu virus AH1, 19 cazuri de gripă cu virus AH3, 36 de cazuri de gripă cu virus A nesubtipat, 1 caz gripă cu virus B.

Ce este gripa

Gripa este o boală respiratorie extrem de contagioasă, provocată de unul dintre cele trei tipuri de virus Influenza: A, B sau C. Se răspândeşte extrem de rapid cu ajutorul stropilor de salivă proveniţi de la persoane bolnave care tuşesc sau strănută. Alt mod prin care poate fi transmis virusul este prin contactul direct cu saliva unei persoane bolnave, spre exemplu, atunci când se folosesc aceleaşi ustensile de mâncat sau prin sărut.
Trebuie știut că răceala și gripa nu sunt același lucru. Principalul mod de diferenţiere a răcelii şi gripei constă în faptul că cea dintâi afectează pe o durată mai scurtă şi într-un mod mai puţin agresiv organismul decât gripa, care are o durată de manifestare lungă şi poate prezenta episoade severe de afectare a organismului. Astfel, corpul este supus unui efort susţinut de a lupta împotriva gripei, iar imunitatea poate fi pusă în pericol.

1,2 milioane de români, vaccinați antigripal

Vaccinarea antigripală este cea mai importantă metodă de prevenire a infecţiei şi, în special, a complicaţiilor cauzate de infecţia gripală.
Aproape 1,2 milioane de persoane au fost deja vaccinate antigripal cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, conform celor mai recente date.
„Vaccinarea este importantă în special pentru persoanele cu risc de complicaţii cauzate de gripă şi pentru persoanele care îngrijesc aceste persoane, care beneficiază de vaccinare gratuit prin cabinetele medicilor de familie. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 de ani, în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau virusul imunodeficienţei umane, gravide, toate persoanele cu vârsta egală sau peste 65 de ani“, spune dr. Ștefan Popescu, purtător de cuvânt în cadrul DSP Dolj.

„Oamenii trebuie să știe că se mai pot vaccina“

În afara acestor grupe de risc, care beneficiază de vaccin gratuit, vaccinarea antigripală este utilă şi pentru celelalte persoane, care pot procura vaccinul din farmacii la preţuri accesibile. Dr. Dumitra Gindrovel, medic de familie în comuna doljeană Sadova, spune că a terminat toate dozele de vaccin antigripal.
„Este posibil ca unii medici să mai aibă încă doze. Oamenii trebuie să știe că încă se mai pot vaccina pentru că abia acum începe cumva sezonul gripal. Campania de vaccinare antigripală a mers foarte bine în Dolj până acum, am primit dozele necesare și oamenii au înțeles importanța imunizării. Vaccinul antigripal se găsește și în farmacii“, spune dr. Dumitra Gindrovel, coordonator Grupul de Vaccinologie din cadrul Societății Naţionale de Medicina Familiei și secretar în cadrul Comisiei de Medicină de familie din Ministerul Sănătății.

Dozele de vaccin au fost epuizate în Mehedinți

În județele Olt, Mehedinți și Gorj nu a fost înregistrat până acum nici un caz de gripă. În Mehedinți au fost însă diagnosticați 153 de pacienți cu pneumonie.
„Până în prezent, au fost vaccinate, în total, 26.270 de persoane, din care, 1.034 cadre medicale și personal auxiliar din spitale și din unități sanitare ambulatorii, plus 25.236 de persoane cu afecțiuni cronice, vaccinul fiind epuizat“, au spus reprezentanții DSP Mehedinți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS