11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMinistrul Sănătăţii a vorbit despre şpaga în spitale: Fenomenul este încă de mare amploare. Ce măsuri vor fi luate în continuare

Ministrul Sănătăţii a vorbit despre şpaga în spitale: Fenomenul este încă de mare amploare. Ce măsuri vor fi luate în continuare

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, anunţă că fenomenul şpăgii este unul de mare amploare în România, precizând că împreună cu federaţiile din sănătate va realiza un plan de măsuri pentru a limita obiceiul de a oferi bani în plic în unităţile spitaliceşti, scrie Mediafax. “Astăzi (n.r. – marţi) la această discuţie pe care am avut-o cu cele două federaţii am deschis şi această problemă (n.r. – şpaga în spitale). Concluzia a fost că împreună vom lua nişte decizii, poate chiar conştientizate într-un plan de măsuri astfel încât să limităm foarte mult acest fenomen care din păcate nu este eradicat şi (…) este încă de mare amploare. În permanenţă, mesajele care îmi vin scot în evidenţă acest aspect”, a spus, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

De asemena, Pintea anunţă că a discutat cu reprezentanţii sindicatelor din sănătate şi au stabilit că va întări rolul sindicatului pentru ca acesta să poată lua decizii în rezolvarea unor probleme care ţin de organizarea muncii salariaţilor din spitale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS