Acasă Sanatate Cele mai puternice antibiotice naturale

Cele mai puternice antibiotice naturale

Usturoiul este unul dintre cele mai recunoscute antibiotice naturale, care a fost folosit în întreaga lume, încă din cele mai vechi timpuri, pentru proprietățile sale medicinale. Mai mult decât atât, în perioada anilor 1700 acesta era utilizat pentru prevenirea ciumei. Usturoiul are proprietăți puternice, antivirale, antifungice și antimicrobiene și astfel contribuie la protejarea organismului împotriva bacteriilor neprietenoase. De asemenea, usturoiul are un conținut ridicat de antioxidanți naturali, care distrug radicalii liberi și care contribuie la consolidarea sistemului imunitar.
Ingredientul activ din usturoi, alicina, este componenta-cheie care luptă contra bacteriilor dăunătoare. Consumă usturoiul, ca aliment de sine stătător sau în diverse preparate, pentru a te bucura de beneficiile sale.

Ghimbir

Ghimbirul are o tradiţie istorică îndelungată în zonele cu climă caldă, ca adaos pentru mâncare. Ca multe alte condimente folosite în mâncare, el are o puternică acţiune antibacteriană împotriva câtorva bacterii patogene asociate alimentelor, mai ales a trei dintre acelea care contaminează în prezent alimentele: Shigella, E.coli şi Salmonella. Ghimbirul este activ şi împotriva multor bacterii patogene umane. Are, de asemenea, influenţă anticrampe şi reduce sau înlătură diareea, este o plantă antigreaţă, ajutând şi la prevenirea senzaţiei de vomă.

Mușețel

Este o altă plantă vindecătoare, a cărei putere antiinflamatoare se apropie de cea a cortizonului. Ceaiul de mușețel ajută în infecțiile intestinale și respiratorii, dar și în ulcer gastric. Infuzia se prepară din două lingurițe cu plantă la 200 ml de apă clocotită. Se beau două căni pe zi. Inhalațiile sunt excelente în răceală, bronșită, sinuzită. Sub formă de gargară, mușețelul combate infecțiile bucale și ale faringelui.

Propolis

Tratează diverse infecții virale și bacteriene (respiratorii, pulmonare, digestive, renale), dar în același timp este un excelent fortifiant al sistemului imunitar. Cel mai frecvent, propolisul este utilizat sub formă de tinctură. Se pun 20 de picături în puțină apă caldă și se bea amestecul cu o oră înaintea meselor principale, până la vindecare.

Ceapa

Ceapa era folosită ca tratament pentru răceli și tuse încă din Roma Antică, și încă de pe atunci se știa că ceapa are calități minunate medicinale, fiind un bun analgezic, antiinflamator și un ajutor pentru circulația sângelui. Sulful din ceapă, cel care îi oferă mirosul și gustul distinct, este și cel care are proprietăți antibacteriene. Siropul din ceapă se poate lupta eficient cu răcelile, dar și cu tusea, mai ales cea seacă. Ceapa mică (șalotă sau esalota) are cel mai mare conținut de fenoli și antioxidanți, și este cea mai eficientă ca antibiotic, fiind folosită și în tratarea înțepăturilor de albină.

A făcut studii de jurnalism la Université Lille 3, Charles de Gaulle, în Franţa şi este o persoană căreia îi place comunicarea şi socializarea. Vrea să fie informată şi să aleagă conform propriei conştiințe şi nu după cum dictează obiceiurile comunității. Îi place să citească şi să meargă la teatru.
Exit mobile version