Ministerul Sănătății spune că are în depozit imunoglobulină pentru 3 luni, dar mulți pacienți sunt trimiși de medici să facă rost singuri de medicamente



Stocurile de imunoglobulină aflate în acest moment în depozitul Unifarm însumează peste 49 de kg și reprezintă necesarul pentru mai mult de 3 luni, a anunțat marți Ministerul Sănătății, într-un comunicat. Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, a declarat, însă, pentru HotNews.ro, că există cazuri de pacienți care nu primesc medicamentele din spital, în condițiile în care acestea sunt compensate 100% potrivit legii, și sunt trimiși de medici, cu rețete simple, nu compensate, să își procure singuri tratamentul. Acuzațiile pacienților sunt confirmate și de Administrația Spitalelor din București, care, într-un răspuns oficial oferit în scris unei paciente care nu și-a primit tratamentul de la Spitalul Colentina, arată că “Spitalul Clinic Colentina și-a îndeplinit toate obligațiile legale ce rezultă din contractul avut cu Unifarm, pentru a se putea efectua aprovizionarea cu imunoglobulină destinată pacienților cu afecțiuni cronice și acute, care au indicația acestui tip de tratament. Ministerul Sănătății a confirmat că în prezent, are o disponibilitate redusă a produsului Intratect și că se află în imposibilitatea de a putea asigura întreg necesarul de flacoane cu acest produs, în unitățile spitalicești.”

Potrivit Ministerului Sănătății, în depozitul Unifarm se află, în acest moment, următoarele stocuri:

a) IG Vena – 750 flacoane

b) Intratect – 53 flacoane

c) Privigen – 500 flacoane

d) Pentaglobin – 13.163 flacoane

e) Flebogamma – 2.100 flacoane


“Așadar, stocurile însumează peste 49 de kg și reprezintă necesarul pentru mai mult de 3 luni”, afirmă reprezentanții Ministerului Sănătății, în comunicat.

De asemenea, în următoarea perioadă, până la data de 31.12.2018, Unifarm urmează să achiziționeze echivalentul a minim 7.200 flacoane de 2,5g imunoglobulină umană (Flebogamma, Privigen și Intratect), potrivit Ministerului Sănătății.

Administrația Spitalelor București dă vina pe minister: “A comunicat că are o disponibilitate redusă a produsului Intratect”

Daria Dragotoiu Muir este pacient dependent de imunoglobulină, fiind diagnosticată atât cu imunodeficiențe primare, cât și cu afecțiune autoimună. Ea a scris Administrației Spitalelor și Ministerului Sănătății după ce nu a primit imunoglobulină de la Spitalul Colentina, de unde ar trebui să își primească tratamentul.

În urma solicitărilor scrise, Daria Muir a primit de la Administrația Spitalelor București (ASSMB) următorul răspuns, în numele Spitalului Colentina: “Spitalul Clinic Colentina și-a îndeplinit toate obligațiile legale ce rezultă din contractul avut cu Unifarm, pentru a se putea efectua aprovizionarea cu imunoglobulină destinată pacienților cu afecțiuni cronice și acute, care au indicația acestui tip de tratament. Ministerul Sănătății a confirmat că în prezent, are o disponibilitate redusă a produsului Intratect și că se află în imposibilitatea de a putea asigura întreg necesarul de flacoane cu acest produs, în unitățile spitalicești.”



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 11 decembrie 2018

Actualitate

» O avarie la reţeaua de distribuţie a agentului termic a lăsat sute de craioveni din cartierul Lăpuş fără căldură
» Olguța Vasilescu: Categoric ar trebui o ordonanță pe amnistie și grațiere
» O adolescentă a murit după ce a conectat telefonul la priză în timp ce se afla în baie
» Iohannis a suspendat ședința CSAT. Discuțiile vor fi reluate pe 19 decembrie
» Viorica Dăncilă are un nou consilier de stat pentru mediul de afaceri: Ramona Ioana Bruynseels, fostă secretar de stat în SGG, eliberată din funcție chiar de actualul premier, în ianuarie
» O femeie din Teleorman a abandonat doi bebeluşi, în frig, pe stradă. Cine este mama acestora
» Un român de 64 de ani, căutat în Anglia după ce a jefuit o bancă
» Cum să faci cel mai bun cozonac fără frământare şi dospire la rece
» Parlamentul European a adoptat o nouă rezoluţie prin care solicită aderarea României şi Bulgariei la Schengen
» Se schimbă conducerea la Automobile Dacia. Cine va conduce uzina de la 1 ianuarie
» INS: Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 3,4%

Publireportaj

» Petrecerea de Crăciun Milan Academy, în parteneriat cu E-TWOW
» Craiova, uitată de autorități

Local

» Primul caz de pestă porcină la mistreți în Olt

Dolj

» Rămâne după gratii din prea multă „dragoste“ pentru biciclete
» (GALERIE FOTO) Stradă din Craiova, modernizată la preţ de autostradă. Vezi ce drum de pământ va fi asfaltat cu patru milioane de euro
» Liftiera de la SJU Craiova, la Comisia de disciplină
» Vine iarna, rău ne pare, strada noastră asfalt n-are!
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Biblioteca Aman, desemnată „Biblioteca anului 2017”
» Se opreşte apa pe un segment din Calea Bucureşti şi pe câteva străzi adiacente
» Craiova: Incendiu la o casă de pariuri de pe Calea Severinului
» Marcel Iureș și George Mihăiță, din nou pe scena Teatrului Colibri Craiova
» Craiova: Şoferii care nu au acordat prioritate pietonilor, sancţionaţi
» Craiovean depistat conducând un autoturism neînmatriculat
» Doi tineri s-au ciocnit cu maşinile în intersecţia din apropierea SJU Craiova
» Dolj: Razie de amploare în Calafat
» Poate fi Craiova următoarea Capitală a Tineretului din România 2020 – 2021?

Gorj

» Primăria Albeni, din nou în centrul unui scandal
» Directorul-pedichiură ar putea scăpa de demitere
» Directorii mai au puţin timp să cheltuiască sumele primite pentru şcoli
» Pregătiri pentru demarara ultimelor lucrări la Stadionul Municipal
» Gorj: Angajaţii unei firme ar fi tăiat ilegal zeci de arbori
» (VIDEO) Gorj: Unui bătrân i s-a făcut rău în timp ce îşi aştepta nepotul să iasă de la şcoală
» Gorj: Muniţie confecţionată artizanal, confiscată de poliţie
» Gorj: Accident rutier cu două victime la Moi

Vâlcea

» Vâlcea: Şofer cercetat pentru că a refuzat recoltarea probelor biologice
» Protest spontan la Dacia și la Oltchim

Sport

» „Leii“ au câştigat ediţia a cincea a Memorialului „Paul Stuparu“
» Au pus gând rău Stelei

Bani & Afaceri

» Prima bancă importantă care le permite clienţilor să se operască din cheltuit
» FMI: Nori de furtună se adună deasupra economiei mondiale

Sanatate

» Beneficiile ceaiului în sezonul rece
» Miracolele făcute de sfecla roșie în organism
» Ministerul Sănătății spune că are în depozit imunoglobulină pentru 3 luni, dar mulți pacienți sunt trimiși de medici să facă rost singuri de medicamente
» Şoriciul de porc: calorii, beneficii şi contraindicaţii

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top