Tulburările care marchează o perturbare a comportamentului alimentar sunt anorexia nervoasă (AN) şi bulimia nervoasă (BN). Deşi sunt atât de dramatic legate de alimentaţie, aceste boli sunt în realitate suferinţe psihice, legate de inabilitatea de a „procesa“ anumite sentimente: frica de maturizare, anxietatea determinată de probleme cu familia, probleme cu cei din jur, lipsa de control asupra propriei vieţi. De aceea, bolile de alimentaţie nu trebuie tratate ca şi „mofturi“ sau comportamente fără importanţă. Anorexicul şi bulimicul nu doresc să fie aşa, nu au nici o vină pentru ceea ce li se întâmplă şi trebuie ajutaţi pentru a putea ieşi din cercul vicios pe care boala îl creează pentru ei.
Diagnosticul tulburărilor de comportament alimentar este simplu, direct, şi poate fi pus chiar cu cunoştinţe şi experienţă moderate, prin identificarea directă în istoricul psihiatric şi în timpul examinării psihice, fără a fi necesară o evaluare medicală extinsă.
Anorexia nervoasă este o condiţie severă şi potenţial letală ce se caracterizează prin imagine corporală perturbată, prin pierderea deliberată în greutate, indusă şi susţinută de pacient, limitări dietetice drastice care duc, de regulă, la malnutriţie severă. Mortalitatea este de 15-18%.
„Există două tipuri: restrictive (fără accese hiperfagice) şi tipul cu accese hiperfagice compulsive şi purgative. Deşi cauzele fundamentale ale anorexiei rămân neelucidate, există dovezi clare că interacţiunea factorilor socioculturali şi biologici contribuie la generarea sa alături de o vulnerabilitate a personalităţii. Tulburarea este asociată cu o subnutriţie severă ce are ca rezultat perturbări metabolice şi endocrine“, precizează dr. psihiatru Denisa Mangalagiu.
Un criteriu de diagnostic este determinat de greutatea corporală care se doreşte a fi menţinută cu cel puţin 15% sub limita normală. Anorexicul pierde în greutate prin vomă autoprovocată, purgaţii, exerciţii excesive, utilizarea diureticelor şi medicaţiei anorexigene. De asemenea, diagnosticarea se face și dacă pacientul își distorsionează imaginea corporală. Apar și tulburări endocrine asociate: amenoree, pierderea potenţei/interesului, creşterea cortizolului, creşterea STH.
„Ca diagnostic diferenţial trebuie excluse cauzele somatice ale pierderii în greutate precum: boala Crohn, sindromul de malabsorbţie, tumori intestinale, cerebrale, tulburarea depresivă, abuzul de droguri. Diagnosticul diferenţial se face relativ uşor, pentru că pacientul nu are frica patologică de a deveni supraponderal“, mai spune specialistul.
Anorexia apare mai frecvent la categoriile de persoane cu ocupaţii ce necesită o siluetă zveltă şi în ţările dezvoltate, acolo unde societatea pune accent pe „subţirime“, pe exerciţii fizice. „Pare să fie o reacţie la exigenţele de independenţă şi de funcţionare socială din adolescenţă“.
Tratamentul este combinat: farmacologic şi psihologic. „Terapia cognitiv comportamentală încearcă să schimbe atitudinile cu privire la alimente, nutriţie şi imaginea corporală. Pot fi administrate antidepresive, însă niciun medicament nu are eficacitate dovedită“, spune medicul psihiatru Denisa Mangalagiu.

Bulimicul mănâncă necontrolat

Bulimia nervoasă (BN) reprezintă ingerarea episodică necontrolată, compulsivă şi rapidă, a unor cantităţi mari de alimente într-o perioadă scurtă de timp, urmată de vărsături autoinduse, laxative şi diuretice, de încetare a alimentării sau de exerciţii fizice intense pentru a preîntâmpina creşterea în greutate.
„Tulburarea poate să apară la persoanele care tind să fie perfecţioniste şi orientate către realizări; conflictul, rejecţia şi neglijarea familială apar frecvent în povestea unui astfel de pacient. De asemenea, poate exista un istoric familial de depresie şi obezitate“, afirmă medicul psihiatru.
Bulimicul poate fi diagnosticat dacă are episoade recurente de alimentare compulsivă, cu senzaţia de lipsă de control asupra mâncatului. Comportament compensator recurent inadecvat pentru a preîntâmpina creşterea în greutate: vărsături autoinduse, laxative, clisme, exerciţiu fizic excesiv. Aceste stări se manifestă în medie de cel puţin două ori pe săptămână, timp de trei luni. Stima de sine este excesiv influenţată de aspectul şi greutatea corporală.
Tratamentul cuprinde terapie farmacologică şi psihologică. Dezechilibrul electrolitic, alcaloza metabolică şi riscul de suicid pot pune viaţa în pericol. De aceea, pacientul necesită spitalizare. „Antidepresivele pot fi benefice. Psihoterapia poate să includă terapie individuală, terapie cognitiv comportamentală, terapie de grup şi se adresează normalizării obiceiurilor alimentare, a atitudinii faţă de alimente şi atingerii unei greutăţi corporale ideale“, susţine dr. Denisa Mangalagiu.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.