10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateSezonul de gripă nu s-a încheiat. Încă o persoană a murit din cauza virusului care a cauzat 110 decese în toată ţara

Sezonul de gripă nu s-a încheiat. Încă o persoană a murit din cauza virusului care a cauzat 110 decese în toată ţara

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a confirmat încă un deces cauzat de gripă, fiind vorba despre un bărbat de 75 de ani, nevaccinat, anunţă Mediafax. Numărul total al persoanelor care au murit din această cauză se ridică acum la 110. La nivel naţional s-au înregistrat peste 1.500 de cazuri de gripă.

Potrivit INSP, bărbat de 75 de ani era din judeţul Arad şi a fost confirmat cu virusul gripal de tip A. Acesta nu era vaccinat antigripal şi avea şi alte probleme de sănătate.

De la debutul sezonului gripal 2017-2018, în România au murit 110 persoane din cauza virusului gripal. De asemenea, Institutul Naţional de Sănătate Publică anunţă că, la nivel naţional, au fost înregistrate peste 1.500 de cazuri de gripă.

„La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinic, infecţii acute respiratorii şi pneumonii) a fost de 116.846, cu 38% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (84.646) şi cu 5.9% mai mic faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (124.182). S-au înregistrat la nivel naţional 1.343 cazuri de gripă/ILI, faţă de 86 cazuri înregistrate în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi faţă de 1.529 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă. Activitatea gripală a evoluat cu intensitate medie în municipiul Bucureşti, judeţele Braşov şi Sibiu, cu menţinerea răspândirii în regiunea de centru şi cu focare locale şi cazuri sporadice în unele judeţe”, potrivit datelor INSP.

Institutul Naţional de Sănătate Publică mai precizează că până la data de 11 martie au fost vaccinate antigripal 1.001.230 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS