16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateExerciţiile fizice practicate de vârstnici, menţin sistemul imunitar tânăr

Exerciţiile fizice practicate de vârstnici, menţin sistemul imunitar tânăr

Exerciţiile fizice practicate în mod susţinut de persoanele vârstnice le protejează pe acestea de efectele declinului sistemului imunitar şi de infecţii, conform unui studiu efectuat în Marea Britanie, citat de BBC.

Cercetătorii au monitorizat 125 de ciclişti de cursă lungă, unii dintre ei trecuţi de vârsta de 80 de ani, şi au descoperit că sistemul imunitar al acestora era asemănător cu cel al unor persoane de 20 de ani.

”Dacă exerciţiile fizice ar fi sub forma unor pastile, toată lumea le-ar lua”. Are ample beneficii pentru organism, pentru minte, pentru muşchii noştri şi pentru sistemul imunitar, a declarat profesor Norman Lazarus, în vârstă de 82 de ani, de la King’s College London, unul dintre autorii studiului.
Cercetarea a fost publicată în jurnalul Aging Cell.

Procesul de declin al sistemului imunitar începe în jurul vârstei de 20 de ani şi avansează ”cu circa 2-3% pe an”, după cum a explicat Janet Lord, directoarea Institute of Inflammation and Ageing din cadrul Universităţii din Birmingham, coautoare a cercetării.

”De aceea persoanele vârstnice sunt mai predispuse la infecţii, afecţiuni precum artrita reumatoidă şi, eventual, cancer”, a adăugat ea.

”Pentru că sistemul imunitar al cicliştilor este asemănător cu cel al unei persoane de 20 de ani mai degrabă decât cu cel al uneia de 70 sau 80 de ani, înseamnă că beneficiază de protecţie faţă de toate aceste probleme”, a mai spus Lord.

Oamenii de ştiinţă au analizat indicatorii din sânge ai celulelor T, care ajută sistemul imunitar să răspundă la noile infecţii. Acestea se maturizează în timus, o glandă situată în zona pieptului care, în mod normal, involuează după ce organismul ajunge la vârsta adultă. S-a descoperit că cicliştii de anduranţă aveau acelaşi nivel al celulor T ca şi adulţii de 20-30 de ani, în timp ce în cazul unui grup de vârstnici sedentari numărul de limfocite T produse era foarte mic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS