Acasă Sanatate Cardul de sănătate, blocat pentru a doua zi consecutiv

Cardul de sănătate, blocat pentru a doua zi consecutiv

Cardurile de sănătate nu pot fi folosite, marţi dimineaţă, pentru a doua la rând, după ce sistemul informatic al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) s-a blocat din nou, a declarat preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie, dr. Rodica Tănăsescu.
Potrivit medicului, sistemul informatic al CNAS s-a blocat din nou, marţi dimineaţă, iar cardurile de sănătate nu pot fi folosite, după ce astfel de probleme au existat şi vineri, dar şi luni, când cardul de sănătate nu a funcţionat până spre orele prânzului.
Ea a spus că de fiecare dată când sunt aceste probleme răspunsul CNAS este acelaşi, respectiv că problema este în curs de remediere şi că pot fi eliberate reţete offline. „Din păcate, se întâmplă să dăm reţete offline, pentru că ne este ruşine de pacienţi, apoi ne trezim că ne sunt imputate aceste servicii. Eliberăm reţete offline pe răspunderea noastră”, a adăugat preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version