17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePacienții, puși pe drumuri pentru cardul de sănătate

Pacienții, puși pe drumuri pentru cardul de sănătate

În Dolj există încă oameni care nu au primit cardul de sănătate și sunt nevoiți să facă drumuri dese la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) să își rezolve situația
În Dolj există încă oameni care nu au primit cardul de sănătate și sunt nevoiți să facă drumuri dese la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) să își rezolve situația

Cardul de sănătate a devenit obligatoriu de la 1 septembrie 2015. Cu toate acestea, în Dolj există încă persoane care nu l-au primit și fac drumuri dese la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) să își rezolve situația. Sunt doljeni care fie nu au primit deloc documentul pentru că încă nu le-a fost tipărit, fie l-au pierdut și cu toate că au făcut demersurile necesare să obțină unul nou, nu l-au primit încă. Aceștia sunt nevoiți să meargă la Casa de Asigurări din trei în trei luni să facă dovada că sunt asigurați ca să poată beneficia de servicii medicale. Reprezentanții CAS Dolj spun că nu pot preciza în ce termen se primesc cardurile, deoarece instituția locală nu este implicată în fabricarea acestora. După mai multe discuții cu reprezentanți ai sistemului medical se pare că problema acestor întârzieri ar pleca de la Ministerul Sănătății, care alocă bani pentru tipărirea cardurilor, dar care uneori se pare că întârzie furnizarea fondurilor.  

La Casa de Asigurări de Sănătate Dolj au fost depuse în acest an 2.167 de cereri de solicitare a cardului de sănătate de către persoanele care au pierdut documentul obligatoriu pentru acordarea serviciilor medicale. Unul dintre doljenii care se află în această situație a sunat revoltat la redacția Gazetei de Sud, spunând că a depus cerere pentru a i se retipări un nou card de sănătate, a plătit contravaloarea documentului şi a cheltuielilor de distribuire prin servicii poştale, în valoare totală de 14,87 lei, dar după două luni tot nu a primit nimic. „Mi s-a spus să revin după două luni să îmi ridic cardul dacă nu îl primesc acasă. Între timp, mi-au dat o adeverință înlocuitoare care atestă că sunt asigurat, valabilă două luni. Nu am primit cardul acasă, după două luni am revenit la CAS, dar mi s-a spus că încă nu a ajuns și că trebuie să vin să aduc adeverință de asigurat de la locul de muncă astfel încât să îmi elibereze adeverința care poate ține locul cardului de sănătate. Nu mi se pare normal să fim purtați pe drumuri și să nu fie tipărit cardul în atâta timp din moment ce am urmat toată procedura și am plătit acea taxă. De ce au mai implementat acel sistem, dacă tot stăm pe drumuri să depunem adeverințe și să așteptăm?!“, a spus cititorul GdS.

„Nu putem preciza în ce termen se primesc cardurile“

Procedura spune că persoanele care au pierdut sau deteriorat cardul de sănătate trebuie să solicite eliberarea unui card duplicat la CAS. Aici depun o cerere şi până la primirea noului card de sănătate, asiguraţii vor avea acces la servicii medicale în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate, ce li se va înmâna în momentul în care vor depune cererea pentru emiterea cardului duplicat. Din cererile depuse de oameni la CAS Dolj în anul 2017 sunt nefabricate 343 de carduri. „Noi am avut în 2017 un număr de 2.167 de cereri de pierdere carduri. Au fost fabricate în acest an 2.314 carduri. Diferența între cele fabricate și cererile depuse se explică astfel: pentru persoanele care au depus cereri în noiembrie și decembrie 2016, cardurile au fost fabricate în februarie 2017. Pentru persoanele care au domiciliu în Dolj și care și-au schimbat între timp medicul de familie, cardurile au fost făcute pe Dolj. Nu putem preciza în ce termen se primesc cardurile, deoarece instituția noastră nu este implicată în fabricarea acestora, procedura fiind stabilită la nivel de Casa Națională de Sănătate“, a explicat Claudia Șerban, purtător de cuvât în cadrul CAS Dolj.
Într-o aplicaţie de pe site-ul CNAS puteți verifica dacă s-a emis cardul

Asiguraţii, care încă nu au intrat în posesia cardului naţional de sănătate, pot verifica dacă acesta este emis, în aplicaţia de pe site-ul CNAS: http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html. Informaţiile necesare în acest sens sunt codul numeric personal şi un cod de verificare. Dacă aplicaţia informează că acesta este emis, oamenii trebuie să ia legătura cu Casa de Asigurări în evidenţa căreia se află.
Reprezentanții CNAS spun că se tipăresc în continuare carduri de sănătate, chiar dacă apar întârzieri până ca acestea să ajungă la oameni.
„Carduri se tipăresc în continuare. Ultima comandă s-a dat, din câte știu eu, la sfârșitul lunii iunie. Nu poți să dai comandă să tipărești astăzi zece bucăți, mâine alte zece, trebuie să faci un lot mai mare. Sunt mulți care au avut întreruperi în asigurare, cei care acum sunt asigurați, dar care până în urmă cu ceva timp nu erau și care nu au primit cardul încă“, spune August Costache, purtător de cuvânt al CNAS

„Cartea electronică ar urma să aibă pe verso imprimat cardul de sănătate“

Purtătorul de cuvânt al CNAS spune că, în ultimul timp, s-a discutat și despre varianta în care cardul de sănătate ar putea fi înlocuit de cartea electronică de identitate.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus în dezbatere publică un proiect de lege privind punerea în circulaţie a unui nou document de identificare, cel electronic. Potrivit proiectului de lege, carte electronică de identitate vor avea şi minorii, aceasta urmând să înlocuiască şi cardul de sănătate.
„Cartea electronică ar urma să aibă pe verso imprimat cardul de sănătate și practic ar avea dublă funcționalitate. Ultimul proiect de lege al Ministerului Afacerilor Interne spune că această carte electronică de identitate o să fie opțională, cine vrea ia carte electronică, cine nu vrea rămâne cu varianta clasică buletin și card de sănătate. Cardul de sănătate este valabil cinci ani. Practic, cartea electronică de identitate va înlocui cardul de sănătate, dar nu pentru toți și nu deodată. Pe măsură ce expiră actele de identitate, omul primește carte electronică în care are și cardul de sănătate integrat, dacă optează pentru asta. Carduri se tipăresc în continuare, sistemul informatic o să se folosească în continuare, o să se facă însă o compatibilizare a cititoarelor cu noul model“, a explicat August Costache, purtător de cuvânt în cadrul CNAS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS