Acasă Sanatate Împreună pentru copiii cu autism!

Împreună pentru copiii cu autism!

Asociația Junior Chamber International Craiova și „Tedy Bear“ Craiova – Centrul de recuperare a copilului cu autism organizează crosul intitulat „Împreună pentru copiii cu autism!“ duminică, 7 septembrie, în Parcul „Nicolae Romanescu“ din Craiova. Scopul crosului este unul caritabil, de a ajuta copiii cu autism prin strângerea de donații pentru dotarea unei săli a Centrului de recuperare a copilului cu autism „Tedy Bear“ cu aparatură specializată pentru stimulare senzorială. Persoanele care doresc să participe la acest cros trebuie să se prezinte la ora 10.00 pentru înregistrare, iar startul se va da la ora 11.00. Vor fi organizate două curse, una de 1.500 de metri şi alta de 3.300 de metri. „Vă așteptăm să dăruiți din timpul dumneavoastră pentru ca un copil să aibă șansa să cunoască și să înțeleagă lumea noastră! În cazul copiilor cu autism, intervenţia trebuie făcută foarte devreme. O recuperare presupune diagnostic timpuriu, dar şi resurse pe măsură. Rezultatele vor fi mai bune la copiii care încep terapia la doi-trei ani, faţă de rezultatele unui copil care începe terapia la cinci ani. Există anumiţi factori majori de care depind aceşti copii: vârsta acestuia la intrarea în program, nivelul cognitiv, mai precis stabilitatea atenţiei, capacitatea de înţelegere a abstractului, autostimulările, gradul de implicare a familiei, profesionalismul echipei care lucrează cu aceştia. În acest moment, în centrul nostru beneficiază de terapie 16 micuţi. Părinţii ai căror copii au fost diagnosticaţi cu autism pot apela la specialiştii noştri în recuperare. Avem o capacitate de 30 de locuri. Din donaţiile care se vor strânge vrem să cumpărăm echipamentele necesare înfiinţării unei săli pentru stimulare senzorială, care ajung la peste 10.000 de euro“, a spus Daniel Călăraşu, preşedintele Asociaţiei „Tedy Bear“ Craiova.
Iniţiativei lansate de Asociația „Tedy Bear“ Craiova şi Junior Chamber International Craiova i-au răspuns Clubul Sportiv Municipal Craiova, RAADPFL, RAT Craiova, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Dolj, Casa de Cultură a Studenților din Craiova și Sala Polivalentă Craiova.

A absolvit Facultatea de Ştiințe Sociale din Universitatea din Craiova, specializarea Filosofie Sociologie. Lucrează la Gazeta de Sud din 2004 în domeniul social, dar este şi realizatorul rubricii Infosocial la Radio Sud.
Exit mobile version