11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCum te ajută statul să fii sănătos

Cum te ajută statul să fii sănătos

Chiar dacă eşti sănătos, trebuie să mergi periodic la control începând cu 1 iunie, potrivit noilor măsuri luate de Ministerul Sănătăţii. Oamenii trebuie să se obişnuiască să treacă pe la medicul de familie, şi dacă nu îi doare nimic, cel puţin o dată la trei ani cei care au sub 39 de ani, şi o dată pe an cei care depăşesc această vârstă. Cine nu va respecta aceste controale ar putea fi obligat să-şi plătească singur tratamentul, dacă se îmbolnăveşte.

Măsura ce urmează să fie pusă în aplicare în mai puţin de o săptămână urmăreşte să prevină şi să ajute la depistarea din timp a bolilor, în ideea că românii nu au o educaţie medicală foarte bună şi uneori au nevoie să fie împinşi de la spate.
Pentru că măsura prespune că toată lumea trebuie să meargă la un moment dat la control, oamenii se tem că la cabinetele medicilor de familie va fi mare aglomeraţie şi că o să aştepte la cozi.
Medicul de familie trebuie să îşi programeze pentru aceste controale cei aproape 2.000 de pacienţi de pe listă. El va împărţi bolnavii în două categorii, în funcţie de vârstă, şi îi va programa, cel mai probabil, în luna în care sunt născuţi.
Prin aceste controale, medicii vor urmări afecţiunile de care suferă cei mai mulţi români, boli cardiovasculare, diabet zaharat tip 2, astm bronşic, boală cronică respiratorie obstructivă şi boală cronică de rinichi. Oamenii trebuie să ştie că investigaţiile şi analizele, care devin obligatorii prin noul pachet de sănătate, vor fi gratuite. Evaluarea pacientului va consta într-un consult obişnuit, urmat de un chestionar cu mai multe întrebări. Fiecare pacient care va trece pe la doctorul de familie din iunie va fi întrebat, printre altele, despre bolile părinţilor şi fraţilor, ce stil de viaţă are şi dacă are vicii.

„Măsura este esenţială pentru sănătate“

Medicii de familie susţin că această măsură nu este o noutate în sistemul de sănătate, dar că este necesar ca oamenii să meargă cu această ocazie la consult. „Este vorba de acelaşi examen de bilanţ care a existat şi până acum. Singura modificare apare în cazul persoanelor care au până în 40 de ani. Dacă, până acum, consultul în cazul lor se putea face anual, de acum se face o dată la trei ani“, a declarat Mirela Profir, medic de familie.
Oamenii spun că este binevenită o astfel de măsură, având în vedere faptul că mulţi oameni ajung la doctor atunci când boala este deja în stadiu avansat. Laura Popa consideră că: „Este foarte bine ceea ce se întâmplă. Poate aşa oamenii înţeleg că este mult mai bine să previi decât să tratezi. La noi lipseşte educaţia medicală şi poate că prin această măsură o să învăţăm că este important să fim monitorizaţi periodic de un medic“.
Adrian nu este dispus să aştepte ore întregi pentru consultaţii: „Apreciez decizia, dar mi-e groază că trebuie să stau la coadă pentru aceste analize. Sper să fie nişte programări bine făcute şi să nu fim nevoiţi să ne călcăm în picioare pentru un consult“. De orele lungi de aşteptare în faţa cabinetului medical se teme şi Dana, care are un program foarte încărcat, dar consideră că „măsura este esenţială pentru sănătate“.

CAS: „Dacă boala este depistată la timp, cheltuielile sunt mai mici“

Doctorul de familie Mirela Profir a explicat care este traseul pe care trebuie să îl urmeze pacientul pentru a beneficia de acest consult medical: „Omul trebuie să vină la medicul de familie, care îl va programa. Dacă are anumite afecţiuni, poate veni şi mai des, nu trebuie să aştepte. Se face o anamneză (descriere a antecedentelor unei boli de care a suferit un bolnav – n.r.) şi un consult general, pentru că asta oferă Casa de Asigurări. Dacă, în urma acestui consult, medicul consideră că este cazul unor investigaţii mai amănunţite, atunci îi poate prescrie pacientului şi analize. Altfel, oamenii trebuie să ştie că nu se dau alte analize preventiv“.
Odată cu această măsură, Ministerul Sănătăţii vrea, de anul viitor, să îi sancţioneze pe cei care nu se vor duce la doctor. Privitor la acest lucru, tot medicul de familie Mirela Profir a lămurit faptul că: „Ministrul sănătaţii a spus că se gândeşte să bage nişte taxe pentru cei care nu merg periodic la control“.
Reprezentanţii Casei de Asigurări Dolj (CAS) consideră că iniţiativa ministerului ajută populaţia: „Oamenii trebuie să înţeleagă că aceste consultaţii sunt foarte importante. Dacă boala este depistată la timp, cheltuielile sunt mai mici decât atunci când boala este într-un stadiu avansat“.

Date statistice

Conform Ministerului Sănătăţii, 84% dintre persoanele evaluate şi care au murit ulterior în 2011 au suferit de boli care puteau fi prevenite. De aceea, Ministerul Sănătăţii a impus acum această măsură prin care toţi românii trebuie să meargă la medic pentru a-şi evalua starea de sănătate. Principalele categorii de afecţiuni care au fost descoperite în 2009 la pacienţi au fost: hipertensiunea arterială, tulburări ale metabolismului, obezitate, hepatite cronice, anemii, diabet zaharat tip II. De asemenea, au fost descoperite cancere cu diferite localizări, precum şi TBC.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS