20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateNereguli în urma controalelor CAS Dolj

Nereguli în urma controalelor CAS Dolj

În urma controalelor Casei de Asigurări de Sănătate efectuate în luna aprilie 2014,  au fost identificate persoane  care au beneficiat  nelegal de prescripţii medicale în cadrul programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 lei/lună. Aceştia au declarat în scris că nu au alte venituri suplimentare pensiei, deşi figurau în evidenţele ANAF cu venituri impozabile.

Compensarea suplimentară de 40% din contravaloarea medicamentelor compensate 90% prescrise de medicii de familie pensionarilor care realizează şi alte venituri în afara celor din pensii, se va recupera de la persoanele care au beneficiat nelegal de acestea. De asemenea controalele CAS au arătat că au fost prescrise medicamente compensate 90% de către medicii de familie, fără a solicita pacienţilor cupon de pensie şi declaraţii pe proprie răspundere privind veniturile realizate de aceştia. Pentru nerespectarea procedurii legale privind prescrierea medicamentelor compensate 90%, furnizorii au fost sancţionaţi cu imputarea sumei reprezentând compensarea de 40% din contravaloarea medicamentelor compensate 90%.

De asemenea, în urma controalelor făcute în luna aprilie a acestui an, au fost identificate consultaţii medicale raportate de  medicii de familie pentru pacienţii care se aflau internaţi în unităţi sanitare cu paturi, care au fost imputate medicilor respectivi, aplicându-se măsura diminuarii valorii minime garantate a punctului per capita pentru lunile respective, cu 10%.
 
În cazul furnizorilor de servicii clinice s-au desfăşurat trei acţiuni de control tematic, constatându-se  faptul că distribuirea carnetelor  medicilor curanţi din clinicile spitalelor se efectueazaă cu încălcarea art. 8 pct. (2) din Ordinul  MS/CNAS  233/125/2006 pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu medical şi a instrucţiunilor privind utilizarea şi modul de completare a certificatelor de concediu medical pe baza cărora se acordă indemnizaţii asiguraţilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, urmand ca unităţile sanitare să-şi remedieze  aceste disfuncţionalităţi. În acelaşi timp au fost descoperită şi raportarea unor servicii medicale clinice pentru pacienţi care erau internaţi iîn spital, dispunându-se măsura recuperarii contravalorii serviciilor medicale  clinice  şi diminuarea  valorii minime garantate a punctului per serviciu pentru lunile respective, cu 10%

Tot în luna aprilie a fost efectuat un  control inopinat la  un furnizor de servicii spitaliceşti care a eliberat concedii medicale şi unde au fost identificate concedii medicale acordate fără declaraţia pe proprie răspundere a pacientului, medicul prescriptor fiind sancţionat contravenţional cu avertisment scris.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS