5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateRecomandări pentru un Paşte fără probleme de sănătate

Recomandări pentru un Paşte fără probleme de sănătate

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj atrag atenţia populaţiei în privinţa consecinţelor provocate de alimentele care vor fi consumate cu ocazia Sărbătorilor de Paşte. Recomandările medicilor se îndreaptă în special către persoanele care au ţinut post, pentru că revenirea la o alimentaţie normală nu trebuie făcută brusc sau cu excese. „Evitând excesele, mielul la tavă sau la proţap, ouăle roşii, drobul, sosurile, salatele cu maioneză, cozonacul, pasca şi vinul (care nu vor lipsi de pe masa de sărbători) nu ne vor crea probleme de sănătate cum ar fi indigestiile, colicile abdominale, balonările, arsurile gastrice, mahmureala, pancreatitele etc, sau, mult mai grav, decompensări a unor afecţiuni cronice cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare sau digestive”, se arată într-un comunicat transmis de DSP Dolj.
Specialiştii din cadrul DSP Dolj au făcut, astfel, şi câteva recomandări în ceea ce priveşte alimentaţia de sărbători:
– ouăle nu trebuie consumate în exces, din cauza conţinutului crescut în colesterol (să nu depăşim două ouă pe zi şi ar fi bine să le asociem cu legume de sezon);
– friptura de miel sau porc trebuie consumată în cantităţi moderate, alături de garnituri de legume: broccoli, fasole verde, varză, salate şi mai puţin cu garnituri de cartofi, orez sau paste;
– alimentele prăjite (de la carne până la legume) trebuie evitate, mai ales de cei care au probleme digestive, fiind preferat grătarul sau friptura la tava şi legumele la grill;
– dulciurile, mai ales prăjiturile cu cremă, trebuie consumate în cantităţi foarte mici sau chiar înlocuite cu salate de fructe sau fructe proaspete;
– alcoolul trebuie şi el consumat cu moderaţie, evitându-se băuturile spirtoase şi cele carbogazoase;
– se recomandă evitarea consumului exagerat de sare, dar şi consumul moderat de condimente ca ardei iute, muştar, hrean, usturoi etc;
– nu uitaţi să vă hidrataţi cu minimum doi litri de lichide pe zi;
– evitaţi fumatul şi cafeaua în exces;
– după o masă încărcată cu toate bunătăţile, ar fi bine să nu ne aşezăm în fotoliu la televizor, ci să facem o plimbare în aer liber;
– persoanele cu afecţiuni cronice trebuie să fie mult mai atente la ce, cât şi cum mănâncă şi nu trebuie să întrerupă tratamentul în această perioadă;
– este bine ca din farmacia casei să nu lipsească ceaiurile digestive, antispasticele, pansamentele gastrice, fermenţii digestivi etc.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS