27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMinisterul Sănătăţii introduce listele de aşteptare în spitale

Ministerul Sănătăţii introduce listele de aşteptare în spitale

La două luni de la publicarea primei variante a noului pachet de servicii medicale de bază, Ministerul Sănătăţii revine cu o formă mai clară a acestuia. Pentru asiguraţi, pachetul de bază, împreună cu programele naţionale de sănătate, rămâne în continuare foarte generos, dar vor fi introduse listele de aşteptare în spitale pentru toţi pacienţii care nu sunt urgenţe. Şi numărul consultaţiilor la specialist va fi limitat. Nici un cuvânt despre asigurările medicale private.

„Pachetul va produce efecte pozitive, vizibile, reale în aproximativ trei ani de aplicare“, a declarat ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Guvernul a suplimentat bugetul alocat Sănătăţii în 2014 cu o sumă foarte mică (de la 4% la 4,2%), prin urmare generozitatea pachetului de bază nu va putea fi acoperită din buget.
Românii neasiguraţi vor beneficia de tratament doar în cadrul urgenţelor, pentru naştere şi boli epidemice.
Sunt definite patru niveluri de prioritate prin care se determină intervalul de timp în care pacientul trebuie să ajungă la medic. Pentru nivelul intermediar şi de rutină se „permite crearea listei de aşteptare, respectând criteriile de urgenţă“.

Pachetul de bază pentru asiguraţi va oferi dreptul la un număr fix de consultaţii, astfel:

ÎN CABINETUL MEDICAL
Pentru bolile nou-apărute se vor putea acorda două consultaţii la medicul de familie/episod, maximum patru seturi de analize şi un bilet de trimitere la specialist.
La pacienţii cu risc crescut vor putea fi acordate trei consultaţii la medicul de familie/episod, două trimiteri la specialist şi maximum şase seturi de analize. Aceste limitări nu sunt restricţionate pe durată de timp, ci pentru fiecare boală nou-apărută.
Pentru pacienţii cu risc cardiovascular înalt, diabet zaharat tip II, depresie şi tulburări de creştere la copil se vor acorda patru consultaţii pe an la medicul de familie şi alte patru consultaţii/an programate. Pentru pacienţii cu complicaţii se mai pot acorda maximum trei consultaţii suplimentare/an, ducându-se aşadar la un total potenţial de maximum 11 consultaţii pe an pentru pacienţii cu aceste boli.
Pentru alte boli cronice se vor putea efectua două consultaţii la medicul de familie, un consult la medicul specialist şi două seturi de analize pe an.

ÎN POLICLINICI (AMBULATORIU)
Pentru fiecare boală acută nouă se vor acorda o consultaţie de maximum 20 de minute în care se diagnostichează boala şi maximum alte două consultaţii scurte, nu mai lungi de zece minute.
Pentru bolile cronice stabile se va acorda o consultaţie scurtă de zece minute o dată la trei luni sau o consultaţie de 20 de minute, tot o dată la trei luni. Pentru eliberarea de reţetă se poate acorda o consultaţie scurtă suplimentară.
Pentru bolile oncologice se vor acorda cel puţin o consultaţie pe lună plus trei consultaţii la diagnosticare, în funcţie de nivelul de urgenţă.
În ambulatoriu vor putea fi efectuate doar 158 de proceduri medicale, de la examinarea fundului de ochi până la colonoscopii sau anumite biopsii.

ÎN SPITAL
Pacienţii cu bilet de internare vor putea fi programați pentru internare, în funcţie de boală, gravitatea ei şi „disponibilitatea serviciilor“ spitalului solicitat.
Conform definiţiilor Ministerului Sănătăţii, pacienţii care vor fi încadraţi la nivel de prioritate intermediar sau de rutină (adică 2 sau 3 – definite la pagina 2 din HG) vor intra pe o listă de aşteptare, „respectând criteriile de urgenţă“.
Alineatul care prevede clar apariţia listelor de aşteptare pentru toţi pacienţii care nu sunt urgenţe şi au nevoie de internare în spital este:
„Pacienţii care prezintă un bilet de internare valid vor putea fi programaţi pentru internare, în funcţie de afecţiune şi de gravitatea semnelor şi simptomelor prezentate şi de disponibilitatea serviciilor unităţii spitaliceşti solicitate. Detalii privind timpul maxim de aşteptare vor fi prezentate în Normele metodologice de aplicare ale Contractului Cadru“ (pag. 52, capitolul IV, articolul 2, alineatul 4).
Ministerul Sănătăţii precizează că pacienţii nu vor mai putea rămâne internaţi în continuare dacă după ce „li s-a efectuat o intervenţie medicală necesită timp de odihnă înainte de a pleca acasă“ sau dacă aşteaptă analizele.
Nu se precizează care sunt spitalizările evitabile care ar putea fi tratate ambulatoriu, ele urmând să fie menţionate în Normele metodologice, încă nepublicate.
De altfel, multe dintre detaliile importante pentru aplicabilitatea practică, particularizată la fiecare specialitate în parte (cum ar fi numărul şi frecvenţa analizelor), a tuturor acestor reguli vor fi precizate în Normele Metodologice ale Contractului Cadru, care nu sunt încă publice.

PREVENŢIA LA PERSOANELE SĂNĂTOASE
Toate persoanele sănătoase cu vârsta între 18 şi 39 de ani vor avea dreptul la două consultaţii succesive o dată la trei ani.
Persoanele sănătoase de peste 40 de ani vor putea primi trei consultaţii succesive anual.

Fie asiguraţi, fie neasiguraţi, toţi bolnavii vor avea acces la programele naţionale de sănătate în număr de 21, pentru care Ministerul Sănătăţii a creat o Agenţie specială. Aceste programe naţionale sunt următoarele:

Programul de imunizare;
Programul de prevenire, supraveghere şi control ale infecţiei HIV;
Programul de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei;
Programul de tratament al infecţiei cronice cu virusuri hepatitice B, C şi D;
Programul de oncologie
Programul de diabet zaharat;
Programul de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană;
Programul de tratament al bolilor neurologice;
Programul de diagnostic și tratament al bolilor rare;
Programul de tratament al hemofiliei;
Programul de diagnostic și tratament al talasemiei;
Programul de sănătate mintală;
Programul de boli cardiovasculare adulți;
Programul de tratament prin chirurgie cardiovasculară pediatrică;
Programul de tratament al surdităţii prin proteze auditive implantabile chirurgical;
Programul de ortopedie;
Programul de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă;
Programul de sănătate a femeii și copilului;
Programul de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică;
Programul de terapie suportivă prin epurare extracorporeală;
Programul de boli endocrine.
Ministerul Sănătăţii a anunţat şi cele 130 de medicamente noi care vor fi compensate în România. Printre acestea se numără terapii pentru poliartitră reumatoidă, astm, hepatita C, lupus, spondilită anchilozantă, diferite forme de cancer. Dintre dosarele depuse iniţial, 36 au fost respinse. Lista medicamentelor subvenţionate de stat nu a mai fost actualizată în România de peste patru ani, accesul pacienţilor la terapii noi fiind astfel restricţionat.
Impactul bugetar al introducerii acestor noi terapii pe lista compensatelor ar putea ajunge la aproape 160 de milioane de euro în 2014. Ministrul sănătăţii a susţinut că întreaga sumă va fi acoperită din taxa de clawback impusă companiilor farmaceutice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS