10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCancerul mamar depistat precoce poate fi vindecat

Cancerul mamar depistat precoce poate fi vindecat

Campania de comunicare şi consiliere pentru alegeri informate în tratamentul cancerului de sân, care se derulează în şapte oraşe din ţară, a ajuns marţi şi la Craiova. Acţiunea „Rămâi tu însăţi“ şi-a propus să transmită, prin intermediul unei echipe oncolog-psiholog, cât mai multe informaţii despre această boală, despre tratament şi consilierea psihologică a pacienţilor, considerată importantă în lupta cu boala. La Craiova, mesajul a fost transmis de către dr. Mihaela Dănciulescu, medic primar oncolog la Spitalul Municipal „Filantropia“, şi de psiholog Ramona Schenker. Ambele au susţinut faptul că, deşi cancerul ocupă al doilea loc în lume ca mortalitate, după bolile cardiovasculare, 30% dintre decese pot fi prevenite, iar dacă boala este descoperită în stadii incipiente, ea poate fi vindecată în proporţie de 94%.
Dintre toate formele de cancer, cel mamar constituie prima cauză de mortalitate, în România fiind diagnosticate anual în jur de 10.000 de paciente cu cancer de sân avansat sau metastatic. Cifrele arată că procentul de mortalitate este în continuă creştere în întreaga lume, în România acesta crescând de la 11,2 la 100.000 de femei (în anul 1960), la 27,51 la 100.000 de femei (în 2008). „Cancerul este una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică din acest secol. La fiecare trei minute, în lume o femeie află că are cancer mamar, iar riscul creşte o dată cu vârsta de 40-50 de ani. În prezent, o femeie din opt este diagnosticată cu cancer mamar. Stilul de viaţă, dar şi alţi factori au determinat însă şi afectarea femeilor tinere. În urmă cu 30 de ani erau diagnosticate cu precădere femeile de peste 50 ani“, a spus dr. Mihaela Dănciulescu.

„Avem supravieţuire şi la 20 de ani de la diagnostic“

Medicul oncolog de la Spitalul „Filantropia“ susţine că, din păcate, în România cancerul de sân încă se depistează târziu. „Este important de ştiut că, depistat în faze incipiente, stadiile 0 şi 1, există şanse mari de vindecare, de 94%. Obiectivul şi atuul tratamentelor moderne este creşterea calităţii vieţii, lucru care a permis şi creşterea ratei de supravieţuire. Acum avem supravieţuire şi la 20 de ani de la diagnostic, ceea ce nu se întâmpla în urmă cu 30 ani“, a precizat dr. Mihaela Dănciulescu, care consideră că foarte important în această ecuaţie a depistării precoce este şi screeningul, care ajută la descoperirea cazurilor la femeile aparent sănătoase.
Recomandările medicilor sunt autoexaminarea şi metodele imagistice, care pot descoperi boala în stadii cât mai puţin avansate. Asta ar însemna un control anual care să presupună şi o ecografia mamară pentru femeile mai tinere (cu vârsta peste 20-25 de ani), sau o mamografie pentru femeile cu vârsta de peste 50 de ani. Factorii de risc ai cancerului mamar, enumeraţi de dr. Mihaela Dănciulescu, ar fi, pe lângă vârstă şi factorul genetic (riscul se dublează dacă femeia are în familie rude de gradul I cu această patologie şi se triplează dacă există mai multe rude în această situaţie), vârsta înaintată la naşterea primului copil (peste 30 de ani), obezitatea, disfuncţiile endocrine, stresul cronic, dieta bogată în grăsimi animale sau consumul de alcool şi tutun.
La rândul său, Ramona Schenker, specialist psihologie clinică şi psiho-oncologie, susţine că „depresia şi anxietatea care apar la majoritatea femeilor diagnosticate cu cancer afectează complianţa la tratament“. „Le recomand pacientelor diagnosticate să aibă continuitate în activitate, să nu renunţe să meargă la serviciu, mai ales dacă acesta nu este solicitant, stresant, şi să uite tot ceea ce citesc pe internet despre această boală. Fiecare părere este trăită subiectiv, evoluţia bolii diferă de la persoană la persoană şi de aceea nu e bine să ia în calcul tot ce aud şi citesc“, a menţionat Ramona Schenker.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS