Hipotensiunea arterială

Fiecare bătaie a inimii conduce la creşterea presiunii sângelui din sistemul arterial – această presiune se numeşte tensiune arterială sistolică sau maximă. Între două bătăi consecutive ale inimii, presiunea sângelui din artere e mai scăzută şi poartă denumirea de tensiune arterială diastolică sau minimă. „Luarea tensiunii“ reprezintă, de fapt, măsurarea acestor două valori şi reţinerea lor sub forma a două numere.
Măsurarea uzuală a presiunii arteriale se face în centimetri coloană de mercur, cu toate că recomandările internaţionale sunt de a exprima tensiunea în milimetri de mercur (mmHg). Valorile normale ale tensiunii arteriale sistolice sunt între 90 – 130 mmHg, iar ale tensiunii diastolice – mai mici decât 85 mmHg. Hipertensiunea arterială, afecţiune frecvent întâlnită, este caracterizată prin creşterea persistentă a valorilor tensiunii peste 140 cu 90 mmHg.
Mai rară şi mai puţin periculoasă este hipotensiunea arterială – definită drept scăderea simptomatică a valorii tensiunii arteriale sistolice sub 90-100 mmHg. Valoarea-limită este încă dezbătută şi desigur că variază în funcţie de vârstă şi de alţi parametri: pe de o parte, valorile asimptomatice ale tensiunii arteriale de 80-85 mmHg, mai ales la tineri sau adolescenţi, nu trebuie considerate patologice; pe de altă parte, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, de exemplu de la 180 la 110-120 mm Hg, din pricina unui tratament prea agresiv, poate fi asimilată hipotensiunii arteriale şi e o cauză frecventă de abandonare a tratamentului antihipertensiv.
Manifestările hipotensiunii arteriale sunt cauzate în primul rând de reducerea fluxului sanguin cerebral: vertij (ameţeală), cefalee, somnolenţă, căscat, înceţoşarea vederii, mergând până la lipotimie (căderea din picioare) sau sincopă (pierderea conştienţei). Alte simptome sunt fatigabilitatea (senzaţia de oboseală), slăbiciunea musculară, tahicardia, transpiraţiile, răcirea sau paloarea extremităţilor etc.
Hipotensiunea arterială ortostatică reprezintă scăderea valorii tensiunii cu mai mult de 20 mmHg la trecerea în ortostatism (ridicarea în picioare) şi este o situaţie relativ frecvent întâlnită, îndeosebi la vârstnici, mai ales în cazul persoanelor care primesc medicamente antihipertensive.
Diagnosticul de hipotensiune arterială este în multe cazuri pripit şi invocat nejustificat mai ales de pacienţii ipohondri: pentru susţinerea acestuia e nevoie de dovedirea relaţiei cauzale între valorile scăzute ale tensiunii arteriale şi simptomele descrise mai sus; dacă, de exemplu, o persoană are unele dintre aceste manifestări nu doar când tensiunea sistolică este 85-90 mmHg, ci ele persistă şi când tensiunea devine 110-120 mmHg, trebuie să luăm în calcul posibilitatea ca între valorile la limită ale tensiunii arteriale şi simptomatologie să fie doar o simplă coincidenţă – ambele fiind frecvent întâlnite la persoane sănătoase tinere, longiline (slabe şi înalte), mai ales la femei.
De aceea, hipotensiunea arterială nu trebuie tratată decât dacă este simptomatică. Măsurile terapeutice în cazul hipotensiunii arteriale simptomatice sunt în primul rând nemedicamentoase: hidratarea corectă, dieta normosodată (cu conţinut normal de sare) în lipsa contraindicaţiilor, exerciţiile fizice zilnice, utilizarea moderată a cafelei, evitarea ridicării bruşte din pat sau de pe scaun, utilizarea ciorapilor elastici în caz de varice masive, administrarea prudentă a tratamentului antihipertensiv, dormitul cu capul puţin mai sus decât picioarele etc. Medicamentele folosite în prezent pentru combaterea hipotensiunii arteriale au o eficienţă foarte redusă şi de aceea utilizarea lor este limitată: midodrină, dihidroergotamină etc.