Medicina bazată pe dovezi

La începuturile sale, medicina avea o importantă componentă magică, bazată pe descântece şi gesturi terapeutice ezoterice – greu de înţeles şi mai ales de acceptat în zilele noastre. În urmă cu peste 2.000 de ani, Hipocrate a revoluţionat gândirea şi practica medicală, dându-i un caracter ştiinţific bazat pe observaţie, iar unele dintre metodele de diagnostic sau tratament propuse atunci de el sunt încă valabile şi astăzi.
După o perioadă de stagnare sau chiar regres înregistrată în timpul evului mediu, perioada Renaşterii a reprezentat o etapă foarte importantă în dezvoltarea cunoaşterii medicale, atunci fiind puse bazele medicinii moderne aşa cum o ştim noi.
Ulterior, progresul ştiinţei a oferit posibilitatea pătrunderii tot mai amănunţite a proceselor fiziologice şi patologice care au loc în organism. Aceasta, în paralel cu dezvoltarea fără precedent a tehnicilor de diagnostic şi tratament şi a industriei farmaceutice, a condus medicina spre performanţe neînchipuite şi mai ales nesperate în secolele precedente. Astfel au putut fi înţelese şi combătute mecanismele multor boli considerate multă vreme incurabile: infecţiile severe, tuberculoza, diabetul etc.
În lumea modernă, când în domeniul medical sunt investite sume exorbitante, informaţiile medicale se înmulţesc exponenţial şi sunt propuse nenumărate procedee diferite (uneori chiar contradictorii!) pentru vindecarea sau ameliorarea aceleiaşi afecţiuni. Mai mult, zilnic apar informaţii potrivit cărora unele metode terapeutice universal acceptate sunt ineficiente sau chiar dăunătoare.
Pentru rezolvarea acestor dileme, în ultimii 50 de ani a apărut şi s-a dezvoltat medicina bazată pe dovezi. Principiul medicinii bazate pe dovezi este cât se poate de simplu: atunci când despre o anumită metodă de tratament nu se ştie cu siguranţă dacă e sau nu utilă, este testată pe un lot de pacienţi – de obicei comparând rezultatele cu un lot-martor la care nu s-a aplicat acea procedură terapeutică. Această „testare“ este foarte riguroasă atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi legal, cuprinde de obicei sute sau chiar mii de indivizi, durează de cele mai multe ori câţiva ani şi poartă denumirea de „studiu terapeutic“.
Atunci când rezultatele unui studiu terapeutic sunt în favoarea terapiei testate, acea metodă terapeutică este degrabă şi fără echivoc adoptată pe plan mondial în tratamentul afecţiunii pentru care a fost studiată. Este calea prin care multe dintre medicamentele moderne s-au impus în practica medicală: aspirina, statinele, beta-blocantele, inhibitorii enzimei de conversie, tromboliticele, anticoagulantele etc. În prezent, sunt în desfăşurare mii de astfel de studii în întreaga lume, de la care se speră să ne ajute să adoptăm noi metode terapeutice eficiente. Chiar şi unele tipuri de operaţii sau alte metode intervenţionale (angioplastia, stentarea, cardiostimularea) au primit girul medicinii bazate pe dovezi, atunci când s-a considerat necesar.
Se poate întâmpla însă ca, în ciuda aşteptărilor, medicamentul testat să se dovedească inutil sau chiar dăunător în boala pentru care a fost propus şi atunci este (sau ar trebui să fie!) înlăturat din tratamentul bolii respective – chiar dacă uneori premisele teoretice ale utilizării acelui medicament par foarte logice şi solide. În acest fel, medicina bazată pe dovezi a produs nenumărate surprize, conducând la renunţarea la medicamente foarte larg utilizate anterior: nitropector, aspacardin, trimetazidină etc.
Deşi anevoios şi sinuos, drumul medicinii de la descântece la medicina bazată pe dovezi este ireversibil şi va avea ca efect, în ciuda obstacolelor vremelnice, progresul continuu al metodelor prin care încercăm să vindecăm bolile, să ameliorăm suferinţa, să prelungim viaţa şi să redăm sănătatea pacienţilor noştri.