Concepţii greşite despre tratamentul cardiopatiei ischemice

Asupra cardiopatiei ischemice, cu diferitele sale forme de manifestare, se concentrează în ultimul timp atenţia nu doar a medicilor, fie ei specialişti cardiologi sau medici de familie, ci şi a cercetătorilor, a media şi a publicului larg. Poate tocmai interesul pe care îl generează acest domeniu duce uneori la exagerări, concluzii pripite şi chiar deformări ale realităţii. Încheiem aici seria de articole dedicate combaterii unora dintre cele mai evidente confuzii şi informaţii eronate pe care le au pacienţii şi populaţia în general despre tratamentul cardiopatiei ischemice:
1. Tratamentul cardiopatiei ischemice se face exclusiv cu pastile. Fals. Întotdeauna tratamentului medicamentos al cardiopatiei ischemice trebuie să i se asocieze măsuri generale nemedicamentoase: oprirea fumatului, adoptarea unei diete sănătoase, consumul moderat de alcool, exerciţii fizice regulate, evitarea excesului ponderal. În cazurile mai grave de cardiopatie ischemică, coronarografia poate indica necesitatea unor metode terapeutice mai agresive: angioplastia (de obicei cu implantare de stent intracoronarian) sau chirurgia de by-pass aorto-coronarian.
2. Trimetazidina (Preductal, Dilatan) este principalul medicament pentru cardiopatia ischemică. Fals. În ciuda popularităţii sale crescute în rândul medicilor şi mai ales al pacienţilor, trimetazidina este un medicament cu clasă de indicaţie IIb pentru tratamentul cardiopatiei ischemice, ceea ce înseamnă că majoritatea specialiştilor consideră inoportună folosirea sa pentru această afecţiune. Medicamentele unanim acceptate pentru efectul lor antianginos sunt beta-blocantele, blocantele de calciu şi nitraţii. Există doar două clase de medicamente care îmbunătăţesc prognosticul cardiopatiei ischemice: antiagregantele (aspirina, clopidogrelul) şi statinele.
3. Toţi adulţii ar trebui să ia aspirină. Fals. Această ipoteză a fost infirmată de mai multe studii clinice: beneficiul aspirinei de prevenire a evenimentelor vasculare (coronariene, cerebrale sau periferice) a fost atât de mic la indivizii asimptomatici, încât a fost întrecut de reacţiile adverse produse. Administrarea aspirinei ar trebui limitată deci la pacienţii cu afectare vasculară deja constituită şi la hipertensivii de peste 50 de ani cu afectarea funcţiei renale şi risc cardiovascular crescut.
4. Aspirina trebuie administrată în doză cât mai mare. Fals. Doza de aspirină recomandată în tratamentul cardiopatiei ischemice este de 75-150 mg, ceea ce corespunde, de exemplu, unui sfert dintr-o tabletă obişnuită de aspirină de 500 mg; creşterea dozei peste aceste valori duce la creşterea riscului de reacţii adverse, fără nici un beneficiu terapeutic. Producătorii de medicamente s-au adaptat acestor recomandări prin introducerea pe piaţă a comprimatelor de aspirină cu doze de 75 sau 100 mg.
5. Cardiopatia ischemică poate fi vindecată. Fals. Deşi în prezent evoluţia bolii poate fi încetinită prin medicamente, simptomatologia poate fi ameliorată prin metode medicamentoase, intervenţionale sau chirurgicale, şi chiar prognosticul poate fi ameliorat chirurgical sau medicamentos, nici una dintre aceste metode nu duce la vindecarea completă a cardiopatiei ischemice cronice: pacienţii rămân bolnavi pentru toată viaţa şi necesită deci continuarea pe termen nelimitat a măsurilor generale descrise şi a tratamentului medicamentos, chiar şi după angioplastie sau chirurgie coronariană.