24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAritmia bunicilor sau bunica aritmiilor

Aritmia bunicilor sau bunica aritmiilor

Fibrilaţia atrială este cea mai des întâlnită aritmie cardiacă susţinută. Deoarece apare în special la vârsta a treia, fibrilaţia atrială a fost supranumită „aritmia bunicilor“. Titlul de „bunica aritmiilor“ l-a căpătat fiindcă este printre primele aritmii descoperite şi studiate.
Această afecţiune presupune înlocuirea ritmului cardiac normal, regulat, cu bătăi neritmice ale inimii. În cele mai multe cazuri, bătăile inimii sunt şi foarte rapide, mergând până la frecvenţe cardiace de 180-200 de bătăi pe minut. Substratul bolii este reprezentat de o activitate electrică anarhică la nivelul atriilor – două dintre cele patru cavităţi ale inimii.
Simptomele specifice bolii sunt palpitaţiile, resimţite ca perceperea supărătoare a bătăilor inimii, fie prin intensitate neobişnuită, fie printr-un ritm neregulat. Acestea sunt descrise de pacienţi în moduri foarte variate: bătăi puternice ale inimii ori, din contră, bătăi foarte slabe, însoţite de senzaţia că inima s-a oprit, uneori frecvenţă cardiacă crescută, alteori bătăi cardiace care apar mai devreme sau mai târziu decât ar trebui.
Trebuie combătută tendinţa multor pacienţi de a pune semnul egal între „palpitaţii“, care sunt simptome cardiace,  şi „fibrilaţie“, termen care trebuie să rămână rezervat bolii în sine – în condiţiile în care există foarte multe afecţiuni (cardiace, dar şi necardiace!) manifestate prin palpitaţii. Aceasta generează confuzii care pot influenţa negativ acurateţea actului medical.
Alte simptome care pot apărea sunt astenia fizică, lipsa de aer sau ameţeala, dar în foarte multe cazuri fibrilaţia atrială rămâne complet asimptomatică până la descoperirea întâmplătoare de către medic. Diagnosticul bolii este în general uşor de pus doar prin examinarea pacientului şi a electrocardiogramei acestuia – rareori fiind nevoie de investigaţii suplimentare, cum ar fi Holterul EKG.
Durata aritmiei este extrem de variabilă şi deseori impredictibilă: dacă fibrilaţia atrială denumită „paroxistică“ poate ţine uneori doar câteva secunde sau minute, există şi o formă „permanentă“ a bolii, care durează toată viaţa. Episodul de fibrilaţie poate fi unic sau se poate repeta, uneori chiar şi de mai multe zeci de ori.
Cauza cea mai frecventă este hipertensiunea arterială, dar practic orice boală cardiacă poate conduce în evoluţia sa la instalarea fibrilaţiei atriale. Fibrilaţia poate fi generată, de altfel, de un mare număr de afecţiuni necardiace (inclusiv o banală răceală), de emoţii puternice sau de vicii: alcool, cafea, cola, băuturi energizante, droguri etc.
Principala problemă pe care o pune fibrilaţia atrială este legată de riscul unei embolii: activitatea electrică anarhică de la nivelul atriilor duce la pierderea contractilităţii acestora; apare astfel o zonă în care circulaţia sângelui este încetinită, creând premisele formării unor cheaguri de sânge în interiorul inimii. Aceste cheaguri pot fi mobilizate în vasele de sânge şi, în final, vor înfunda o arteră. În funcţie de organul unde a ajuns cheagul de sânge, consecinţele pot fi mai mult sau mai puţin serioase – cel mai grav este atunci când înfundarea unei artere a creierului duce la constituirea unui accident vascular cerebral.
Pentru a combate acest scenariu dramatic, în cele mai multe cazuri, pacienţilor cu fibrilaţie atrială trebuie să li se administreze medicamente anticoagulante, care pot preveni coagularea sângelui şi cascada de evenimente nefaste ulterioare. Pe parcursul tratamentului este însă necesar ca efectul medicamentelor anticoagulante să fie măsurat regulat printr-o analiză de sânge – INR.

Dr. Ovidiu Vîlceanu, medic specialist cardiolog

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS