17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCombate transpiraţia în mod natural

Combate transpiraţia în mod natural

Deodorantele obişnuite conţin substanţe chimice de sinteză, unele dintre ele cancerigene. Alternativa o constituie produsele bio, foarte uşor de folosit şi aproape la fel de eficiente împotriva mirosului neplăcut al transpiraţiei.

Dintre toate obiceiurile zilnice, protejarea împotriva mirosului neplăcut al transpiraţiei este, poate, cea mai importantă. Alegerea antiperspirantului trebuie făcută cu mare grijă, pentru că, spre deosebire de alte produse cosmetice cum ar fi şamponul, balsamul sau gelul de duş, acesta nu este îndepărtat de pe piele prin clătire. Un antiperspirant bun trebuie să ofere protecţie împotriva mirosului transpiraţiei fără să dăuneze.
În multitudinea de oferte de deodorante de pe rafturile magazinelor este foarte greu să găsim unul care să conţină ingrediente toxice. Totuşi, unele antiperspirante sunt mai dăunătoare ca altele. Dr. Philippa Dabre, de la Universitatea Reading din Marea Britanie, susţine că substanţele chimice din antiperspirante pătrund în piele, în special în zona superioară a sânului, unde se acumulează şi pot face prăpăd în organism.

Toxinele

Iată în continuare o listă cu cei mai periculoşi „agresori“ din compoziţia antiperspirantelor.
– Compuşii de aluminiu. Clorohidratul de aluminiu şi zirconiu închide porii, blocând eliminarea transpiraţiei. Odată absorbiţi în organism, atomii de aluminiu se ionizează, se dizolvă mai uşor şi pot fi absorbiţit în ficat, rinichi, creier sau în măduva oaselor. Se crede că o concentraţie mare de aluminiu în creier poate duce la declanşarea bolii Alzheimer.
– Propilenglicolul. Pentru că acest ingredient funcţionează ca un agent de penetrare, poate fi mai dăunător atunci când este asociat cu alţi aditivi chimici. Acest ingredient, folosit chiar şi în proporţie mică, sub 2%, provoacă iritaţii ale pielii la unele persoane, în condiţiile în care există producători care folosesc propilenglicol chiar şi în proporţie de 50%. Credeţi sau nu, acest compus se găseşte în multe deodorante aşa-zis naturale.
– Triclosanul. Folosit ca agent antibacterian şi conservant, Triclosanul reacţionează cu apa de la robinet formând cloroform, o substanţă chimică având potenţial cancerigen. S-a dovedit că Triclosanul poate să pătrundă în sânge şi în laptele matern.
– Stearaţii. Aceşti aditivi provin dintr-un proces chimic ieftin care solidifică ingredientele. În timpul procesului cunoscut sub numele de etoxilare, rezultă şi 1,4 dioxani, substanţe chimice cancerigene.

Alternative sigure

Poţi să spui nu toxinelor din antiperspirante şi, în acelaşi timp, să miroşi frumos, alegând produse ale căror ingrediente sunt mai naturale şi nu dau efecte secundare. Astfel de ingrediente sunt:
– Sărurile minerale. Alaunul de amoniu sau potasiu este un ingredient din deodorantele solide care acţionează asupra proteinelor din sudoare ce sunt descompuse de bacterii producând mirosul greu de suportat de transpiraţie. Bicarbonatul de sodiu este cel mai la îndemână antiperspirant bio. După duşul de dimineaţă, vă umeziţi degetele în apă, apoi luaţi un pic de bicarbonat şi aplicaţi sub braţ. Este simplu şi eficient.
– Argila şi pulberile. Mineralele din argilă cum ar fi caolinul şi bentonitul (rocă din silicat de aluminiu hidratat) şi pudrele naturale pe bază de amidon din cereale sau Maranta Arundinaceae ajută la absorbirea umezelii.
– Astringenţii. Salvia, alcoolul şi alţi astringenţi favorizează evaporarea umezelii de pe piele şi închiderea porilor. Sunt folosiţi în mod uzual în amestec cu uleiuri esenţiale (au proprietăţi antibacteriene).

Dezintoxicare
Când schimbi cosmeticele obişnuite cu unele naturale, trebuie să oferi corpului timpul necesar pentru adaptare. În prima săptămână, trebuie să supui corpul unei dezintoxicări, pentru a permite eliminarea substanţelor chimice din piele. Pentru aceasta se foloseşte un săpun natural (poate să fie preparat în casă cu leşie sau unul bio, cumpărat de la plafar), fără coloranţi sau parfum, pe care îl utilizezi zilnic, în locul gelului de duş. Abia după dezintoxicare este bine să foloseşti un deodorant natural. Alege-l pe cel care ţi se potriveşte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII