17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateVitaminizare şi detoxifiere prin post

Vitaminizare şi detoxifiere prin post

O lume plină de flori şi muguri, soare strălucitor ori ploi repezi, cer albastru. Oamenii se bucură şi zâmbesc mai mult, căci a sosit primăvara. În acelaşi timp însă, aceasta poate aduce astenie, viroze, gripă şi capricii ale vremii, care scad imunitatea organismului. De aceea, la fiecare schimbare de anotimp se recomandă o cură de detoxifiere.  
 
Postul nu este o metodă nouă de tratament, ci reprezintă o practică medicală şi spirituală pe cât de veche, pe atât de eficientă. Putem afirma, cu certitudine, că repausul alimentar face parte din programul vieţii pe pământ, este o lege universală. Animalele se supun spontan, ca şi plantele, acestei legi. Pomii îşi „aruncă“ frunzele şi, începând de toamna şi până primăvara, nu se vor mai hrăni. După căderea zăpezii, unele specii de păsări nu mai mănâncă. Ursul hibernează. Şerpii intră în pământ, hibernând şi ei. Deci, toată natura „moare“ spre a învia în primăvară.
Omul, în virtutea liberului arbitru, se supune sau nu acestui ciclu şi suportă consecinţele alegerii pe care o face. Organismul uman acumulează numeroase deşeuri şi toxine. Există organe specializate care ajută la detoxifiere, dar, din diverse motive, nu reuşesc să elimine tot balastul din corpul nostru. Acţiunea postului asupra organismului se manifestă prin disiparea, înlăturarea energiilor şi substanţelor periculoase pentru sănătate, adică prin distrugerea tuturor depozitelor toxice. De la banalele pete de pe piele, coşuri, negi, edeme, hematoame, adenoame, până la chisturi, pietre, tumori, mai mari sau mai mici, mai agresive sau mai puţin agresive, orice formă de boală, mai gravă sau mai puţin gravă, poate fi ameliorată sau înlăturată prin post. Acesta aduce beneficii excepţionale oricui.

Hrană vie pentru trup şi suflet

Cele patru posturi mari din calendarul ortodox sunt legate de momentele astronomice de schimbare a parametrilor de câmp energetic ai planetei noastre, care este influenţată şi de alte astre. Echinocţiile, solstiţiile schimbă performanţa de câmp energetic şi corespund într-un fel perioadelor mari de post din an. În acestea este indicat repausul alimentar, care protejează organismul, iar necesarul de vitamine, proteine, micro şi macroelemente este bine să fie luat din zona vegetală. În toate civilizaţiile antice, postul şi alimentaţia erau socotite ca având importanţă covârşitoare, când era vorba despre sănătate şi boală. Toate scrierile apărute în timp despre post şi rolul alimentaţiei în tratarea bolilor subliniază extraordinara maximă a lui Hipocrate: „Alimentele voastre să vă fie leacuri şi leacurile voastre să vă fie alimentele“.

Îndepărtează toxinele din organism

Refacerea planului fizic presupune şi refacerea psihicului. Sentimentele, emoţiile ne influenţează gândurile, iar acestea îşi manifestă acţiunea în planul fizic, organic. Se ştie că furia distruge ficatul, frica distruge rinichii, tristeţea distruge splina, ura blochează multe alte planuri, grăbind degradarea purtătorului. Iar dintre toate relele, cel mai grav efect îl au emoţiile negative, care se comportă ca o furtună ce distruge totul în calea sa.
Alt obiectiv important pentru întărirea sănătăţii în această perioadă este creşterea vitalităţii şi a imunităţii pentru a face faţă virusurilor specifice primăverii. În acest sens, un rol important îl are „hrana vie“ (netrecută prin foc sau, cum spunem noi, neprelucrată termic). Antioxidanţii din alimente sau suplimente nutritive sunt esenţiali pentru imunitate şi longevitate. În corpul nostru se formează în mod curent sau sub acţiunea unor agenţi toxici molecule numite radicali liberi. Aceştia, cunoscuţi şi sub numele de „ucigaşi ai organelor interne“, sunt cauza unor probleme de sănătate, dar şi a îmbătrânirii premature. Pentru a contracara acest fenomen, organismul are nevoie de substanţe cu proprietăţi antioxidante. Acestea se găsesc în legume şi fructe proaspete.

Recomandări

Consumaţi cât mai multe crudităţi bogate în antioxidanţi, deoarece neutralizează efectul negativ al virusurilor, vă protejează de cancer şi întârzie îmbătrânirea organismului; fructele şi legumele crude furnizează organismului vitaminele E şi C, recunoscute pentru proprietăţile lor de scut împotriva radicalilor liberi.
Consumaţi zilnic un păhărel (100 ml) de vin roşu natural şi două căni de ceai verde.
Consumaţi în fiecare dimineaţă la micul dejun un suc natural de fructe; veţi avea energie toată ziua şi veţi asigura organismului necesarul zilnic de antioxidanţi, vitamine şi minerale.
Vă sugerez şi o reţetă a unei combinaţii care se constituie într-un veritabil „vacccin natural – cei trei M: Măr, Miere, Morcov“: se amestecă un măr ras şi un morcov ras cu două linguriţe de miere şi se consumă dimineaţa înainte de masă.

  Material realizat în colaborare cu dr. Mariana Păsărescu, Biroul de Promovare a Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS