22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Odihna şcolarului

Este important ca elevul să se odihnească după efortul pe care îl presupune învăţarea. Iată câteva sugestii pentru părinţi şi cadrele didactice, pentru a nu încărca programul de lucru al copiilor şi pentru a-i ajuta să se odihnească eficient.

 

1. Recreaţia dintre ore este forma cea mai simplă de repaus pentru un şcolar. Şi în timpul desfăşurării orelor copiii fac spontan mici pauze de odihnă, pe care educatorii le cunosc, le observă şi pe care uneori le interpretează ca neatenţie! Pauzele scurte în timpul lucrului, luate spontan, timp de trei-cinci minute, sunt necesare pentru ca inima să se odihnească după o încordare musculară mai mare. Şi sistemul nervos se reface în pauzele scurte. În recreaţii este necesară mişcarea în aer liber. Efortul muscular şi cardio-respirator depus în jocuri trebuie să fie moderat ca să aibă rolul de odihnă activă.

2. După masa de prânz se recomandă odihnă, care poate însemna somn pentru elevii mici sau lectură, plimbare în aer liber, joc în aer liber pentru cei mai mari. Pauza de la amiază este posibilă pentru elevii care învaţă dimineaţa. Pentru cei care învaţă după-amiaza sunt indicate micile plimbări înainte de masă. Atenţie însă ca acestea să nu-i obosească pe copii!

3. Ocupaţiile preferate ale şcolarului după terminarea lecţiilor au, de asemenea, caracterul unei odihne active prin schimbarea tipului de efort şi a preocupărilor (lectură, muzică, îndeletniciri practice diverse).

4. Somnul reprezintă forma cea mai importantă de odihnă pentru organismul copiilor. Acesta contribuie la odihnă şi la refacerea sistemului nervos şi a resurselor energetice ale organismului. Pentru şcolarul mic nu trebuie depăşită ora de culcare 20.30-21.00, iar pentru şcolarul mai mare, 21.30-22.00. Copiii nu trebuie treziţi cu noaptea în cap. Sunt copii la care somnul cel mai profund şi mai odihnitor este în partea a doua a nopţii, către dimineaţă. Aceşti copii, treziţi înainte de oră 7.00, vor fi lipsiţi de efectele binefăcătoare ale somnului.

5. Şcolarul mic are nevoie de 10-11 ore de somn, cel mijlociu, de 9-10 ore, iar cel mare, de 8,5-9 ore.

6. Camera de dormit va fi liniştită, fără televizor sau calculator, iar temperatura nu trebuie să depăşească 20 de grade Celsius. Deprinderea de a aerisi bine încăperea înainte de culcare sau de a dormi cu fereastra deschisă este sănătoasă, uşurează adormirea şi face că somnul să fie odihnitor şi profund.

7. Apariţia insomniei la şcolari este semn de supraîncordare nervoasă. Părinţii trebuie să găsească şi să se străduiască să înlăture cauza.

8. Zilele libere din timpul săptămânii este bine să aibă un program de odihnă şi nu de efort mai mare, pentru pregătirea temelor. Temele pentru ziua de luni trebuie să fie limitate, pentru ca duminica să nu fie o zi în plus de lucru pentru copil. În weekend, copiii se vor trezi mai târziu, iar ziua se vor juca şi vo face plimbări în aer liber.

9. Vacanţele au rolul de a oferi copiilor posibilitatea refacerii prin odihnă, alimentaţie, aer liber, mişcare la munte sau la mare, în condiţii climaterice favorabile promovării sănătăţii şi dezvoltării lor armonioase!

Material realizat în colaborare cu dr. Mariana Păsărescu, de la Biroul de Promovare a Sănătăţii, Autoritatea de Sănătate Publică Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII