Acasă Sanatate Calciul dăunează grav prostatei

Calciul dăunează grav prostatei

Bărbaţii care au prea mult calciu în sânge prezintă un risc crescut de cancer la prostată, se arată într-un studiu efectuat la Universitatea Wisconsin din Statele Unite ale Americii.

Potrivit cercetătorilor americani, bărbaţii care au o concentraţie mare de calciu în sânge riscă de trei ori mai mult să se îmbolnăvească de cancer de prostată. Oamenii de ştiinţă au ajuns la această concluzie în urma unor experimente de laborator, în timpul cărora au studiat efectul calciului asupra celulelor canceroase. Ei au constatat că ionii de calciu stimulează creşterea mult mai rapidă în dimensiuni a celulelor canceroase.

Deocamdată, nu s-a descoperit o legătură determinantă între calciul prezent în alimentele consumate şi nivelul de calciu din sânge, astfel că bărbaţii nu trebuie să îşi schimbe dieta pentru a reduce nivelul de calciu din sânge, mai spun cercetătorii.

Pentru a ajunge la aceste rezultate a fost comparat nivelul de calciu din sânge la 2.800 de persoane care au participat la un sondaj naţional de examinare a sănătăţii şi nutriţiei, cu cel al altor 85 de subiecţi, diagnosticaţi cu cancer de prostată.

Exit mobile version