11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateSă evităm îmbolnăvirile în sezonul cald

Să evităm îmbolnăvirile în sezonul cald

Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute care apar ca urmare a consumului de alimente contaminate cu microbi sau toxine microbiene, mai ales vara, în perioadele caniculare.

Alimentele sunt contaminate din cauza condiţiilor necorespunzătoare de păstrare sau din cauza muştelor, gândacilor şi a rozătoarelor purtătoare de germeni. Aceştia se înmulţesc în alimente ca în nişte medii de cultură, prin carnea contaminată după sacrificare, prin conţinutul intestinal al animalului purtător de germeni, prin irigarea culturilor de legume şi fructe cu ape poluate sau prin manipularea alimentelor de către omul bolnav de eczeme, furuncule, paraziţi sau de către purtătorii sănătoşi nazo-faringieni.

Principalele alimente vinovate de producerea de toxiinfecţii alimentare – boli diareice, în general – sunt carnea, peştele, laptele, ouăle (îndeosebi cele de raţă) şi orice produs culinar preparat cu ouă contaminate (prăjituri, creme, îngheţate, maioneze).

 

Atenţie la alimentele stricate!

 

Boala debutează brusc, după o incubaţie scurtă, de până la 36 de ore, cu febră mare, frisoane, stare de rău general, greţuri, vărsături, dureri abdominale, diaree. În formele grave, bolnavul se deshidratează masiv şi rapid, evoluţia mergând spre stare de şoc şi deces. Mortalitatea este de 1-2%, afectând mai mult copiii mici, vârstnicii şi bolnavii cronic.

Toxiinfecţiile alimentare pot fi prevenite prin respectarea cu stricteţe a regulilor de igienă personală, îndeosebi prin spălarea mâinilor cu apă şi săpun înainte de masă şi după folosirea toaletei. Iată câteva reguli stricte pentru evitarea acestor toxiinfecţii: o atenţie deosebită calităţii alimentelor pe care le consumăm; vom cumpăra doar carnea supusă controlului sanitar-veterinar din magazine alimentare autorizate sanitar; vom consuma alimente proaspete, iar carnea şi ouăle vor fi prelucrate termic corespunzător. Consumul ouălor de raţă se va face numai după prelucrarea termică prin fierbere 10-15 minute. Se impune respectarea regulilor elementare de igienă a alimentelor, spălarea fructelor şi legumelor sub jet de apă potabilă etc. Se acordă o atenţie deosebită produselor vegetale care se cultivă uneori pe soluri improprii, irigate cu ape poluate menajer sau fecaloid-menajere.

Dr. Mariana Păsărescu, consilier superior, Autoritatea de Sănătate Publică Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS