Feniculul, o plantă comestibilă mai puţin cunoscută la noi, stimulează lactaţia, menstruaţia şi tratează eficient dispepsia şi flatulenţa.
Cunoscut şi sub denumirea de fenel sau Foeniculum vulgare, feniculul este răspândit în toată lumea, dar mai ales în regiunea mediteraneană şi în sud-vestul Asiei. Se aseamănă cu mărarul, cu care poate poleniza, rezultând seminţe lipsite de aromă. Planta era folosită încă din antichitate de egipteni la prepararea mâncărurilor sau în medicina naturistă. Mai târziu, numele ei a fost asociat cu originile maratonului. Bătălia de la Maraton, ţinut care a dat numele competiţiei sportive, se spune că s-a purtat pe un câmp cultivat cu fenicul. În China era folosit ca remediu pentru muşcăturile de şarpe, iar în perioada Evului Mediu era considerat unealta diavolului, fiind folosit de vrăjitoare pentru invocarea spiritelor malefice.
Indicaţii terapeutice
Frunzele de fenicul trebuie culese când sunt fragede, primăvara sau toamna. Seminţele sunt dulci, având o aromă asemănătoare cu a anasonului (Pimpinella anisum). Toată partea aeriană a plantei este comestibilă, inclusiv florile. Din seminţe şi frunze se prepară ceai. Uleiurile esenţiale determină acţiunea farmacologică: antispastică, sedativă, carminativă, antioxidantă, antimicrobiană, expectorantă şi de stimulare a motilităţii intestinale. Totuşi, uleiul trebuie folosit cu precauţie, nu mai mult de 1 ml pe zi, pentru că provoacă greaţă, vărsături.
Feniculul este folosit de multă vreme pentru proprietăţile carminative şi ca prim ajutor în cazul pierderii cunoştinţei. Reacţiile alergice la fenicul sunt destul de rare.
În medicina naturistă, feniculul este recomandat ca afrodiziac şi pentru a provoca menstruaţia şi lactaţia. Seminţele şi uleiul au fost aprobate de Germania pentru tratamentul pe termen scurt al dispepsiei, flatulenţei şi afecţiunilor respiratorii superioare.
