Acasă Sanatate Simptomele cancerului la copii

Simptomele cancerului la copii

Deşi apare mai rar decât la adulţi, în ultimii ani, cancerul a provocat numeroase decese în rândul copiilor şi al adolescenţilor.

 

60% dintre cancerele care apar la copii sunt leucemii acute limfoblastice şi limfoame maligne. În prezent, tratamentele citostatice vindecă în procente mari aceste boli. Altă categorie de cancer la copii o constituie tumorile solide, care se dezvoltă iniţial într-o regiune anatomică localizată, dar metastazează la distanţă în organe vitale, provocând decesul. Tumorile solide cel mai frecvent întâlnite la copii sunt: cerebrale, tumorile specifice copilului (nefroblastomul sau tumora Wilms, neuroblastomul şi retinoblastomul), sarcoamele osoase sau cu alte localizări. Tumorile specifice copilului se vindecă în 80-90% din cazuri, dacă sunt diagnosticate în fazele incipiente. În tumorile cerebrale, rezultatele terapeutice sunt modeste.

Recunoaşterea primelor semne

În faza iniţială a bolii canceroase, apar unele simptome. Durerea de cap are intensitate progresivă, fiind calmată iniţial de vărsături, şi poate fi asociată cu semne neurologice (mers nesigur, strabism, pareze). Creşterea în volum a ganglionilor limfatici poate fi prezentă în leucemii sau limfoame. Durerile osoase localizate pot însoţi sau nu o tumoare osoasă malignă şi apar mai ales la adolescenţi, în perioada de creştere accelerată.

Creşterea în volum a abdomenului este alt simptom întâlnit în tumorile renale, neuroblastoame abdominale etc. Creşterea în volum a splinei poate anunţa o boală malignă (leucemie, limfom, hepatoblastom etc.). Asocierea de febră cu sindrom hemoragic (sângerare) şi paloare marcată este sugestivă pentru o leucemie acută. Semnalând medicului cât mai repede orice semn sau simptom suspect, părinţii pot ajuta la stabilirea unui diagnostic în faze precoce de boală.

Exit mobile version