10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateTratamente naturiste pentru mărirea sânilor

Tratamente naturiste pentru mărirea sânilor

Trebuie să menţionăm de la început că nu am descoperit leacul-minune pentru mărirea sânilor. Următoarele rânduri cuprind sfaturi legate de câteva tratamente care pot tonifia şi mări sânii, însă nu în mod spectaculos!

 

Alimentaţia

 

Alimente nesănătoase precum fast-food-ul, mâncărurile bogate în zaharuri şi produsele făinoase ajută la creşterea sânilor, însă printr-o creştere generală a greutăţii corporale, lipsindu-i de fermitate. Există însă anumite produse de provenienţă lacto-vegetariană, care pot ajuta la creşterea sânilor, evitând luarea în greutate a organismului şi conferind, în acelaşi timp, fermitate.

Acestea sunt alimentele care conţin antioxidanţi: peşte, nuci neprăjite şi alune, fructe şi legume (conţin vitamina C, cel mai cunoscut antioxidant), morcov, mărar, cereale integrale. Uleiul de măsline şi germenii de soia sunt, de asemenea, cunoscute pentru efectele benefice asupra glandei mamare. În plus, toate aceste alimente protejează împotriva cancerului de sân prin conţinutul lor crescut în antioxidanţi.

 

Sportul

Citeam într-o revistă că Nicoleta Luciu are sânii mari fiindcă face sport. Adevărat, şi nu prea… E drept, e foarte probabil ca sportul să îi fi tonifiat fetei dotările, dar este imposibil de crezut că prin sport se poate ajunge la asemenea… performanţe. De altfel, sportivele au în general sânii foarte mici fiindcă aceastea sunt foarte slabe. Ele reuşesc să îşi lucreze într-atât de mult pectoralii încât aceştia se hiperatrofiază şi se bombează în exterior (precum la bărbaţii care fac culturism). Este o soluţie bună pentru cele care au sânii foarte mici şi în egală măsură sportul este indicat şi pentru cele care doresc să îi tonifice.

 

Anticoncepţionalele

 

Este adevărat că un tratament hormonal poate creşte sânii prin dezvoltarea parţială a glandei mamare, însă rezultatele nu vor fi spectaculoase, iar riscurile jocului cu anticoncepţionale sunt foarte mari.

În cazul în care această variantă vă surâde, trebuie să menţionăm că tratamentul hormonal nu poate fi urmat decât sub stricta supraveghere a medicului specialist, fiindcă printre reacţiile adverse se numără insuficienţa hepatică, tromboflebita şi multe alte afecţiuni grave.

 

Plantele

 

Se pare că tinctura de mărar, seminţele de anason, florile de busuioc ajută la creşterea sânilor. Reţeta pentru tinctura de mărar este simplă: de trei ori pe zi, înainte de mesele principale cu 15 – 20 de minute se ia câte o linguriţă de tinctură diluată în 100 ml apă. Tratamentul durează trei săptămâni, apoi se ia o pauză de o săptămână, iar apoi se poate repeta. În aproximativ două luni se pot observa rezultatele. În cazul apariţiei unor reacţii adverse se va întrerupe imediat tratamentul şi se va cere sfatul unui medic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS