9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAdolescenţa, vârsta schimbărilor

Adolescenţa, vârsta schimbărilor

Eşti adolescent şi te supără acneea? Ce poţi face pentru a reduce semnificativ coşurile şi pentru a-ţi îmbunătăţi astfel starea de spirit? Iată câteva sugestii oferite de Societatea de Educaţie Contraceptivă Sexuală (SECS) din România.

Pubertatea implică schimbări la nivelul pielii şi părului. Corpul tău se maturizează treptat. Activitatea hormonilor face ca eliminările de grăsime să fie mai intense, iar glandele sudoripare să lucreze mai mult. Pielea şi părul pot deveni mai grase decât înainte de pubertate. Te uiţi în oglindă şi… ce vezi?
Dacă ţi-au apărut deja primele coşuri, atunci nu e nevoie să îţi mai spunem că lucrul acesta te face să te simţi prost şi îţi creează disconfort, mai ales la şcoală sau când ieşi cu prietenele. Acneea apare pentru că glandele sebacee se dezvoltă şi muncesc mai mult şi se localizează cu preponderenţă pe bărbie şi nas, acolo unde tenul este mai gras. De data aceasta, farmacistul este cea mai indicată persoană pentru a-ţi recomanda tratamentul care ţi se potriveşte.

Există tratament?

Acneea apare pe faţă, dar se poate extinde pe gât şi spate. În trecut, nu exista nici un tratament împotriva acneei. Astăzi, însă, există multe alternative de tratament, chiar naturiste.
Şi pentru a înţelege ce stă în spatele acestei probleme, aruncă-ţi o privire asupra factorilor care cauzează acneea. Când ajungi la vârsta pubertăţii, corpul tău măreşte producţia de hormoni asociaţi sexului. În situaţii normale, glandele sebacee devin active şi produc o substanţă albă, numită sebum. În cazul celor care suferă de acnee, producţia de sebum este mult mai mare decât în situaţii normale, lucru generat de hiperactivitatea gladelor sebacee. Acneea nu este cauzată de murdărie sau igienă precară, alimentaţie bogată în prea multe grăsimi sau ciocolată.

Am sau nu acnee?

Trebuie să consulţi doctorul dermatolog pentru că există şi alte afecţiuni ale pielii care seamănă cu acneea. Ţi se poate întâmpla ca acneea să se înrăutăţească în timpul menstruaţiei. Doar că nu trebuie să uiţi cât de important este să nu îţi storci coşurile, mai ales în această perioadă. Poţi să laşi cicatrice adânci şi urâte pe piele, care, spre deosebire de coşuri, nu se vor vindeca niciodată.
Nu dispera însă, există soluţii şi pentru asta! Spre exemplu, pilulele sunt recunoscute nu numai pentru efectele lor contraceptive, ci şi pentru capacitatea de vindecare a acneei. Din momentul în care începi să iei pilula, vei vedea că acneea ţi se va estompa, în termen de 12 săptămâni. În unele cazuri, fetelor cu probleme li se prescriu pilulele contraceptive exclusiv pentru tratarea acneei.

Sfaturi

Nu stoarce coşurile. Nu vei face decât să le infectezi şi să le faci şi mai mari şi mai urâte. Vor trece de la sine dacă le vei lăsa în pace.
Spală-te pe faţă cu orice loţiune cleanser cel puţin de două ori pe zi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS