9.8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateExerciţiul fizic şi menopauza

Exerciţiul fizic şi menopauza

Efectele neplăcute ale instalării menopauzei pot fi diminuate prin exerciţiu fizic. Printre efectele benefice se numără creşterea densităţii osoase, scăderea colesterolului şi lipidelor din sânge, tonifierea muşchilor, subţierea taliei, creşterea rezistenţei la efort, mai puţine migrene.

Studiile efectuate în ultimii ani asupra femeilor aflate la menopauză au arătat că exerciţiile fizice efectuate în mod regulat le ajută să treacă peste episoadele neplăcute: depresii şi bufeuri (senzaţii de căldură subită şi trecătoare, resimţite pe faţă, gât şi trunchi, însoţite de transpiraţii şi frisoane, favorizate de emoţii şi variaţii de temperatură).
Nu este de mirare că experţii laudă efectele benefice ale mişcării. Activitatea fizică regulată face parte din recomandările pentru un stil de viaţă sănătos la orice vârstă.

Studiu

În decurs de trei ani, oamenii de ştiinţă au efectuat mai multe teste. La începutul studiului, măsurătorile densităţii osoase au arătat că la nivelul şoldului şi coloanei vertebrale s-au înregistrat modificări de tip osteopenie, un prim semn de subţiere şi slăbire a oaselor, cu creşterea riscului de dezvoltare a osteoporozei.
S-a pus problema dacă sănătatea acestor femei poate beneficia de pe urma exerciţiului fizic. În acest scop, pentru 86 de femei a fost stabilit un program de exerciţii fizice. Alte 51 de femei, care nu au urmat nici un program de activitate fizică, au alcătuit lotul de control.
Dieta participantelor la studiu a fost la alegere. Pe baza jurnalelor alimentare alcătuite, acolo unde a fost cazul, s-au administrat suplimente de calciu şi vitamina D în dozele zilnice recomandate.
La sfârşitul studiului, în grupul de antrenament mai rămăseseră 48 de femei, iar în cel de control 30. Rata de abandon a studiului a fost mai mare în grupul de control (29%) faţă de celălalt (21%).
Participantele la studiu s-au antrenat câte 65 – 70 de minute, de patru ori pe săptămână, două dintre şedinţe erau efectuate în mod organizat şi supravegheat, iar celelalte două erau făcute acasă.
Programul conţinea zece minute de încălzire, exerciţii aerobice (sărituri cu coarda, ridicări de greutăţi, exerciţii specifice pentru grupele musculare), stretching şi exerciţii de forţă (la aparate, cu gantere şi corzi elastice), pentru tonificarea şi creşterea rezistenţei musculare.
Gradul de dificultate al exerciţiilor a fost modificat pe măsură ce condiţia fizică a participantelor a înregistrat îmbunătăţiri.
Participantele din lotul de control au fost rugate să nu-şi modifice stilul de viaţă.

Concluzii

Este cunoscut faptul că în primii ani de menopauză se produce o scădere progresivă a densităţii osoase. După cei trei ani de studiu, densitatea osoasă a participantelor din lotul de antrenament rămăsese neschimbată, în timp ce în cadrul grupului de control apăruseră scăderi ale densităţii osoase în anumite zone.
Rezistenţa şi forţa musculară s-au îmbunătăţit considerabil în cadrul grupului cu antrenament, în timp ce în lotul de control au rămas neschimbate.
Femeile care au efectuat mişcare au pierdut aproximativ 2% din masa adipoasă, fără ca această modificare să fie notată şi în grupul de control.
Circumferinţa şoldurilor nu s-a modificat semnificativ în nici unul dintre grupuri, în schimb circumferinţa taliei femeilor din lotul de antrenament a scăzut, în medie, cu 2,5 centimetri.
Kilogramele în plus, acumulate la nivelul abdomenului, cauzează mai multe probleme de sănătate decât cele acumulate în alte zone, precum şoldurile. Colesterolul total sangvin şi trigliceridele (o grupă de componente ale lipidelor sangvine) au înregistrat scăderi importante în cadrul lotului de antrenament, modificări atribuite programului de exerciţii, având în vedere că aportul alimentar a rămas neschimbat pe durata studiului.
Lotul de antrenament a raportat mai puţine manifestări neplăcute legate de menopauză: episoade mai rare de insomnie, migrene şi modificări de dispoziţie, comparativ cu lotul de control.
Material realizat cu informaţii preluate de pe www.sfatulmedicului.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS