12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCancerul de sân este vindecabil

Cancerul de sân este vindecabil

Cancerul de sân afecteaza una din cinci femei dupa 49 de ani. In prezent, aceasta forma de cancer este vindecabila, cu conditia sa fie depistat si tratat la timp si corect.


Pentru depistarea precoce a cancerului de sân, cât si pentru monitorizarea terapiei anticancer se recomanda mamografia. Acest examen medical poate depista cancerul cu doi ani inainte ca el sa devina evident din punct de vedere clinic. Cu alte cuvinte, mamografia permite descoperirea tumorilor foarte mici, incepând de la 3 mm, care nu pot fi simtite prin palparea sânului.


In general, mamografia este utilizata in depistarea cancerului de sân in rândul femeilor cu vârste intre 49 si 69 de ani, femei aflate la premenopauza si menopauza, perioada in care prezinta cel mai mare risc de a suferi un cancer mamar.


In tara noastra exista un program national pentru depistarea cancerului de sân, prin intermediul caruia femeile peste 49 de ani au acces la mamografie gratuita. Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie, adeverintei de salariat sau talonului de pensie, se pot adresa, cu programare, centrelor din tara unde se fac gratuit mamografii.


Mamografia nu are efect la femeile tinere


Fiind o metoda invaziva ce utilizeaza raze X, mamografia nu este recomandata tinerelor decât daca exista suspiciunea clara de cancer. Oricum, mamografia nu poate decela cei mai mici noduli in cazul femeilor tinere, pentru ca sânii lor sunt mai densi decât ai femeilor peste 50 de ani. Ca metoda complementara exista ecografia. Aceasta este o metoda neinvaziva care foloseste unde sonore pentru a evidentia consistenta (lichida sau solida) a unui nodul. Mamografia are o eficienta de 100%, motiv pentru care beneficiile depistarii precoce a cancerului prin mamografie depasesc riscurile iradierii, care oricum nu sunt mari, pentru ca se folosesc doze mici de raze X.


Cu o zi inaintea efectuarii mamografiei nu trebuie sa folositi deodorante sau lotiuni, pentru ca pot interfera cu razele X, aparând pe film ca microcalcifieri. Mamografia nu este recomandata in perioada menstruatiei si este bine sa se efectueze dupa o saptamâna.


Autoexaminarea


O data pe luna sau la doua luni orice femeie trebuie sa-si autoexamineze sânii. Daca descoperiti un nodul, este bine sa consultati medicul. De asemenea, se recomanda consultarea de urgenta a medicului, daca formatiunea de la nivelul sânului a crescut, ca si in situatiile de scurgeri mamelonare sau retractii cutanate sau mamelonare.


Dr. Mariana Pasarescu, medic primar sanatate publica si management sanitar

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS